Horia Brenciu este unul dintre cei mai de succes artişti din România. Însă unde a învăţat şi ce studii a urmat înainte să devină celebru?
Carismaticul Horia Brenciu a avut de mic înclinaţii spre muzică şi actorie şi a studiat serios pentru a ajunge atât de sus. Artistul a început să apară la televizor încă din anii 90', dar în acelaşi timp şi-a continuat şi studiile.
Unde a învăţat şi ce studii a urmat Horia Brenciu
Horia Brenciu este un artist desăvârşit şi extrem de versatil.
Horia Brenciu a absolvit Liceul Andrei Şaguna din Braşov şi s-a specializat apoi la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, dar şi Școala Populară de Arte și Meserii "Tiberiu Brediceanu", din Brașov.
În acelaşi an, Brenciu a fost selectat să prezinte emisiunea "ROBINGO" şi a avut un succes imens. După ce fost ales iniţial doar să colaboreze cu TVR, artistul a fost angajat până la finalul anului. Brenciu a prezentat emisiunea până în 1998, dar în această perioadă devenise deja o vedetă cunoscută şi apreciată în România. A prezentat şi emisiunea "Tip Top Mini Top", tot la TVR, iar după anul 2000 a părăsit Televiziunea Română.
Artistul de 49 de ani a prezentat emisiuni la Antena 1 şi la PRO TV şi a participat la multe altele. Apariţiile dese la televizor l-au transformat în una dintre cele mai mari vedete din România.