Moartea Teodorei Marcu a lăsat în urmă o durere de neimaginat pentru întreaga familie. Alex, soțul tinerei, stă nedezlipit de sicriul cu trupul neînsuflețit.
Moartea Teodorei Marcu a șocat o lume întreagă. Tânăra s-a stins din viață la doar 23 de ani, fiind împușcată mortal de fostul iubit, în plină stradă. La momentul atacului, aceasta o ținea în brațe pe fetița ei de 3 ani și se pregătea să treacă strada. Vestea a provocat o durere de neimaginat în familia ei, care nu își poate reveni din șoc. Soțul Teodorei, Alex Marcu, este cel mai afectat. De când a fost depus la capelă trupul neînsuflețit al partenerei sale, el nu s-a dezlipit de lângă sicriu. Iată ce se întâmplă cu el în aceste momente.
Ce se întâmplă în acest momente cu Alex Marcu, soțul Teodorei?
Soțul Teodorei Marcu, de profesie iluzionist, era departe de casă atunci când tânăra a fost împușcată mortal de fostul iubit, Rareș Lupu, în timp ce se plimba cu verișoara ei și copiii lor prin complexul Cosmopolis, înainte de Ziua Copilului. Acesta era plecat la Chișinău pentru un spectacol, însă s-a întors de urgență la București când a aflat ce tragedie s-a abătut asupra familiei sale.
Potrivit unui prieten apropiat, Alex Marcu a fost atât de marcat de cele întâmplate, încât îi este greu și să vorbească. Bărbatul nu realizează ce se întâmplă și stă nedezlipit de sicriul cu trupul neînsuflețit al soției sale. În imaginile surprinse de paparazzi, acesta stă cu mâinile pe cap și plânge întruna. El evită să socializeze și preferă să stea singur. Multe persoane au venit la biserica din Cosmopolis pentru a-i aduce un ultim omagiu Teodorei.Până în acest moment, Alex Marcu nu a făcut nicio declarație despre incidentul în urma căruia s-a stins din viață cea mai importantă persoană din viața lui. Cu toate acestea, el a luat legătura cu un prieten, care a putut să povestească în ce stare se află acum. „Îl cunosc foarte bine, a fost precum copilul meu (…) El deja era pasionat de actorie și venea de la Craiova la București să devină cineva (…) Eu nu le știu parcursul, dar l-am văzut o singură dată cu ea (…) Eu din ce îl știu atât de mult și-a modificat partea din interior pentru a devenit magician (…) Vorbim de un anumit bărbat care s-a format într-un anumit fel (n.r. Alex Marcu). Am vorbit cu el prin mesaje, mi-am oferit tot suportul, fac apel și la toți magicienii pentru a înțelege situația prin care trece, că are nevoie de ajutor, de suport (…) Mi-a spus că nu poate vorbi din păcate. El este într-o iluzie, el nu înțelege ce se întâmplă”, a spus Andrei Teașcă, în cadrul unei emisiuni TV, potrivit viva.ro.
Citește și: Ce se întâmplă cu trupul neînsuflețit al lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu
Unde și când va avea loc înmormântarea Teodorei Marcu?
Teodora Marcu va fi condusă pe ultimul drum vineri, 5 iunie 2025, la ora 12:00. După priveghiul organizat la biserica din Cosmopolis, cortegiul funerar se va îndrepta spre satul natal al tinerei, Helegiu, din comuna Deleni, pentru înmormântare.
„Hristos S-a Înălțat! Cu profundă tristețe vă aducem la cunoștință că mâine, luni, 2 iunie 2025, trupul neînsuflețit al tinerei Marcu Mariana Teodora, care ne-a părăsit în urma tragicului eveniment din 31 mai 2025, va fi depus la biserica din Cosmopolis. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu și o rugăciune sunt așteptați la ora 19:00, când se va săvârși slujba de priveghi înainte de plecarea către locurile natale. Înmormântarea va avea loc joi, 5 iunie 2025, la ora 12:00, în satul natal al Marianei, Helegiu, comuna Deleni, unde trupul ei va fi depus marți. Vă încurajăm să fiți alături de familia îndoliată mâine seară, pentru a le oferi sprijin și alinare în aceste momente dificile. Seară binecuvântată!”, a transmis administrația cartierul Cosmopolis.