Crimă în București! Un tânăr de 26 de ani și-a ucis tatăl cu 18 lovituri de cuțit.
Un tânăr de 26 de ani, din Sectorul 4 al Capitalei, a fost pus sub acuzare după ce și-ar fi ucis tatăl, în urma unui conflict izbucnit în dimineața zilei de 4 decembrie 2025. Parchetul de pe lângă Tribunalul București (PTB) transmite că fapta este încadrată la omor calificat prin cruzimi, în contextul unui episod de violență în familie.
„La data de 05.12.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui inculpat (bărbat în vârstă de 26 de ani), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, în modalitatea omorului calificat, prin cruzimi”, se
Tânărul care și-a omorât tatăl cu 18 lovituri de cuțit a fost reținut. Ce le-a povestit fiul victimei anchetatorilor
Potrivit news.ro, între cei doi a izbucnit un conflict, iar agresorul și-a atacat tatăl cu un cuțit, aplicându-i 18 lovituri care i-au provocat moartea. Tragedia din București s-a petrecut în jurul orei 8. Doi vecini au auzit țipetele victimei în vârstă de 54 de ani. Unul dintre vecini a sunat la 112, iar celălalt s-a dus și a bătut la ușa apartamentului din care se auzeau strigătele disperate.
A deschis chiar fiul victimei care avea hainele pline de sânge și a spus că s-a certat cu tatăl său. Suspectul le-ar fi povestit anchetatorilor că tatăl a fost violent atât cu mama lui cât și cu el, și existau des conflicte între ei.„În acest context, inculpatul a luat un cuţit şi a atacat victima, care a reuşit iniţial să se apere şi să îl dezarmeze. Ulterior, inculpatul a luat din bucătărie alte trei cuţite, cu care a lovit victima în zone vitale – cap, gât, torace – precum şi la nivelul braţelor. Leziunile suferite au condus la decesul acesteia la scurt timp”, au precizat procurorii.