Ce diagnostic a primit Alexandra Stan în al treilea trimestru de sarcină? Anunțul medicului!
Alexandra Stan urmează să devină mamă pentru prima oară. Această perioadă marchează un moment extrem de important pentru vedetă, atât pe plan personal, cât și emoțional. După o carieră internațională de succes și numeroase provocări în viața privată, Alexandra Stan pare să fi găsit echilibrul și fericirea. Îndrăgita cântăreață a dezvăluit că se confruntă cu placenta praevia, o afecțiune rară în sarcină care o poate obliga să nască prin cezariană.
„Bebelina trebuie să vină teoretic la sfârșitul lui august, ceea ce înseamnă că o să fie fecioară. Dar, poate să vină și înainte, ceea ce înseamnă că poate să fie și leoaică. Oricând poate să vină bebelina, să vină mai târziu, să nu vină mai devreme și să fie sănătoasă', a mărturisit Alexandra Stan.
Motivul pentru care Alexandra Stan nu poate să nască natural
„Am intrat oficial în al treilea trimestru cu Evushka noastră! Yaaay! Eu și Ștefan Oprea suntem extrem de recunoscători că lucrurile au parcurs foarte bine până acum! Doamne ajută să fie așa și de acum încolo! Eu am această afecțiune, de fapt eu o numesc specializare, această deosebire, unicitate, care se numește placenta praevia", spune artista.
Medicul Alexandrei Stan, detalii despre această condiție medicală
„Placenta praevia este, într-adevăr, o specificitate, o unicitate, care apare foarte rar în sarcină și care ține de poziția placentei, mai exact de locul în care aceasta este prinsă în relație cu fătul și cu colul uterin. Atunci când placenta se interpune, adică apare între bebeluș și col, această poziție se numește placenta praevia. Practic, placenta este înaintea bebelușului și atunci, din păcate, singura modalitate de a naște copilul în condiții de siguranță este operația de cezariană”, a explicat medicul.