Moroșanu a plecat aseară de la Survivor în urma accidentării sale. Plecarea sa a provocat tristețe atât în tabăra Faimoșilor cât și în cea a Războinicilor.
Moroșanu a părăsit competiția Survivor România în aplauzele Faimoșilor și ale Războinicilor. Concurentul a suferit o accidentare foarte gravă și nu ar mai fi putut intra pe traseu. La fel ca toți ceilalți concurenți care au părăsit competiția, și Cătălin Moroșanu a declarat că a avut foarte multe de învățat în urma experienței pe care a trăit-o în jungla din Dominicană. Discursul său i-a emoționat pe Faimoși și pe Războinici, mai ales pe Starlin, care a fost principalul adversar al sportivului pe traseu.
Cătălin Moroșanu: Ceea ce vreau să vă spun e să fiți mai buni, să vă iubiți, pentru că eu văd lucrurile acum. Indiferent ce plan ai tu în capul tău, nu se va întâmpla așa.
Culiță: Nu, a fost o onoare pentru noi.
Cătălin Moroșanu: Să dea bunul Dumnzeu să ajungeți cât mai departe, să fiți aceeași oameni faini. Cu privire la Războinici, a fost o onoare să lupt cu voi, băieți și fete. M-am luptat cu niște bărbați adevărați. Starlin, îl faci mândru pe socrul tău pentru că m-ai învins. Ești un om extrordinar, a fost o onoare să fiu rivalul tău, sper să duci mai departe și să fii cât mai sus.
Cătălin Moroșanu, mesaj emoționant pentru Dan Pavel
Cătălin Moroșanu nu a vrut să plece din consiliul de urgență fără să-i spună și prezentatorului Dan Pavel câteva cuvinte de laudă.
Cât despre tine, Dan, t e felicit pentru ce faci acum, o să ai un drum lung aici, în Survivor, și peste un an și peste doi, ești un om foarte inteligent, cu foarte multă cultură generală. A fost o plăcere să te cunosc și pe tine. Mult succes. Eu o să iau cu mine faptul că am trăit această experiență și am realizat că avem așa de multe lucruri pe care trebuie să le prețuim acasă, așa că atunci când o să mă duc acasă, o să prețuiesc mai mult prietenii, familia mea și să încerc să fiu mai bun pentru că uităm câteodată să fim oameni. Survivor a fost cea mai grea competiție la care am participat eu și lupta e aici (n. red. la psihic). Destinul are ceva de lucru cu voi.