Anca Molnar s-a stins din viață după o luptă grea cu o boală cumplită. Iată mesajul transmis de soțul make-up artistei la 2 ani de la pierderea suferită.
Anca Molnar s-a stins din viață pe 11 iunie 2024, la doar 35 de ani, după ce s-a confruntat o lungă perioadă cu grave probleme de sănătate. Decesul ei a lăsat un gol imens în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o și au iubit-o. La doi ani de la tragedie, soțul make-up artistei este copleșit de dor și durere. Iată mesajul pe care l-a transmis de la locul de veci al soției sale.
Mesajul transmis de Claudiu Molnar în amintirea soției sale
La 2 ani de la moartea Ancăi Molnar, soțul make-up artistei este copleșit de dor. În ciuda trecerii timpului, durerea a rămas vie în sufletul lui. Astăzi, 11 iunie 2026, el a făcut o postare de la mormântul partenerei sale, care a frânt inimile internauților. El a subliniat că dorul și iubirea cresc cu fiecare zi, deși Anca a părăsit această lume, iar el a rămas singur cu fiul lor, Patrick.
„Au trecut deja 2 ani, dar dorul nu s-a micșorat. Din contră, dorul și iubirea cresc cu fiecare zi”, a scris Claudiu Molnar în dreptul postării de pe Instagram.
Claudiu Molnar, declarații despre lupta soției sale cu cancerul
Anca Molnar s-a luptat ani buni cu o boală cumplită. Make-up artista vedetelor a fost diagnosticată cu cancer și a suferit două operații pe creier în Turcia. Într-un interviu, soțul ei a explicat că acesta nu a dat semne că ar fi bolnavă. Primele simptome au apărut cu doar două săptămâni înainte ca tânăra să fie supusă primei intervenții. Inițial, aceasta s-a confruntat doar cu dureri de cap.
„Asta e foarte ciudat pentru că ea nu a avut niciun simptom, decât cu vreo două săptămâni și ceva înainte de operație. A început cumva treptat, a venit acasă într-o zi și zicea că o doare un pic capul. A luat pastile, ea de obicei nu prea lua pastile imediat. Vreo 4-5 zile tot o ținea mocnit capul, dar dacă lua pastile, îi trecea. Deci era o chestie care îi trecea. După vreo 5 zile, nici noaptea nu mai putea să doarmă cum trebuie, se tot foia în pat. Chiar dacă lua pastile, o deranja. Era o durere mocnită de cap”, a povestit soțul Ancăi Molnar la emisiunea „În Oglindă”.