Nicoleta Nucă a dezvăluit că trece printr-o perioadă dificlă în viața ei. Ce i se întâmplă artistei?
Într-un moment de neatenție, Nicoleta Nucă și-a pierdut pisica. Prin intermediul unui mesaj publicat pe Instagram, fosta concurentă de la "Bravo, ai stil! Celebrities" le-a dezvăluit fanilor întreaga pățanie. Potrivit spuselor sale, felina a ieșit pe geamul crăpat doar patru centimetri și a sărit de la etajul al doilea. Artista speră din tot sufletul să-și găsească pisica.
"Prințesa mea, Ranya, a hotărât că-s prea puțin stresată și că e cazul să mă dea peste cap fugind de acasă.. A sărit nu știu cum de la etajul 2 prin geamul crăpat 4 cm și a luat-o nu știu în ce direcție. Cert este că azi nu sunt om și sper din suflet să o găsesc”, este mesajul scris de Nicoleta Nucă.
Nicoleta Nucă, dezvăluiri despre momentele grele din cariera sa
Deși apare mai mereu cu zâmbetul pe buze și este o fire pozitivă, viața sa nu a fost doar lapte și miere, așa cum le place multora să creadă. Nicoleta Nucă spune că s-a confruntat cu diverse clipe dificile de-a lungul carierei sale, însă a reușit să depășească orice moment greu. Mai mult, artista a vorbit deschis despre cum este judecată de ceilalți pentru tatuajele ei, dar și pentru kilogramele în plus.
„ Da, dar, din păcate, „gura târgului nu o astupi niciodată”. Într-adevăr, există tot felul de comentarii, dar nu sunt singura din showbiz care se „bucură” de această atenție negativă și comentarii răutăcioase. Oamenii așa sunt făcuți, să se uite la capra vecinului, să aibă impresia că au dreptul și li se cuvine această libertate de a comenta și de a-i judeca pe ceilalți.