Andra este prima artistă româncă ce a concertat pe Wembley Arena, la Londra. Peste 10.000 de români s-au adunat să îi asculte piesele.
Andra este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, iar duminică a bifat o performanță în carieră la care puțini artiști visează. Îndrăgita cântăreață a susținut un concert de excepție pe Wembley Arena, la Londra, fiind prima artistă care a reușit să organizeze un astfel de eveniment. Mii de români au venit să îi asculte muzica, dar și să își aline dorul de țară. Iată imaginile pe care le-a postat vedeta de la marele eveniment în mediul online.
Andra a adunat peste 10.000 de români la concertul de pe Wembley Arena
Andra este fără doar și poate un artist complex și foarte iubit de public, astfel că în acest weekend a reușit o performanță la care puțini artiști visează.
Vezi această postare pe Instagram
Acompaniată de orchestra Fraților Advahov, Andra a bucurat sufletele a mii de români, care s-au strâns la Wembley Arena pentru a-și alina dorul de țară. Înainte să înceapă spectacolul, cântăreața i-a adunat pe toți artiștii care i-au fost alături și au spus împreună rugăciuna ”Tatăl nostru”.
Concertul Andrei de la Londra a fost sold out, astfel că artista a primit din partea Ovo Arena o plachetă. Andra a devenit prima artistă româncă ce a primit un astfel de premiu și are onoarea să fie afișată pe holurile Ovo Arena, alături de alți artiști de renume.
Citește și: Mesajul sfâșietor transmis de iubita lui Mile Povan: „Cea mai grea, cea mai dureroasă așteptare...”
Cum a reacționat Andra după ce a fost acuzată că s-a îngrășat?
În ciuda succesului pe care îl are pe marile scene ale lumii, Andra este aspru criticată pentru felul în care arată. În urmă cu ceva timp, internauții i-au atras atenția asupra kilogramelor în plus și au comparat-o cu Gabriela Cristea. Cu toate acestea, artista spune că se simte bine așa cum este și nu vrea să mai facă niciun efort pentru a avea o siluetă de invidiat, așa cum făcea în anii trecuți.
„ M-am chinuit anul trecut să slăbesc, acum nu mă mai chinui. Asta e, domne. Sunt asumată, sunt o grăsuță frumoasă”, a spus Andra Măruță.