Alina Eremia a interpretat Imnul României la finala Campionatului European de Înot pentru Juniori și a fost unul dintre cele mai emoționante momente din carieră
Alina Eremia se bucură de un real succes. Fiecare piesă pe care o lansează e iubită de publicul larg, iar ultima piesă, „Supertare”, lansată alături de Connect-R este un hit deja.
Citeste si: Alina Eremia a lansat „Arată-mi”, în varianta acustică: „Este a doua piesă din seria de piese nelansate”
Alina Eremia, emoționată peste măsură după ce a cântat Imnul României la Campionatul European de înot
Artista este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară, motiv pentru care a fost invitată să cânte imnul României la Finala Campionatului European de Înot pentru Juniori de la Otopeni.
„Astăzi am cântat Imnul României la finala Campionatului European de Înot pentru juniori. A fost cel mai copleşitor moment din carieră. Încă am pulsul crescut în timp ce scriu. De când mi s-a propus să interpretez imnul şi până astăzi, am trecut printr-un roller coaster de stări, s-au instalat emoţiile care se intensificau în fiecare zi.
Cei mai buni înotători din România au concurcat duminică la competiția care a fost găzduită la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni, săptămâna trecută (5-10 iulie 2022). În cadrul competiției a luat parte și David Popovici, care a și câștigat duminică seara cea de-a patra medalie de aur.