Adele a decis să se retragă de pe scenă pentru a se concentra pe alte priorități. Ce planuri are artista?
După doi ani de spectacole impresionante, Adele a decis să se retragă din muzică. Artista britanică a susținut sâmbătă cel de-al 100-lea și ultimul concert la Caesars Palace, un moment emoționant care a încheiat un capitol de succes. Fanii și criticii au lăudat deopotrivă reprezentațiile sale, care au combinat interpretările puternice cu momente intime de conectare cu publicul.
Adele se retrage din muzică
La finalul spectacolului din Las Vegas, Adele și-a exprimat recunoștința și tristețea, spunând: „Sunt atât de tristă că această rezidență s-a încheiat, dar sunt atât de fericită că s-a întâmplat, chiar sunt. Îmi va fi atât de dor de asta, îmi va fi atât de dor de voi. Nu știu când voi mai dori să performez din nou.” În vârstă de 36 de ani, Adele a dezvăluit încă din septembrie că plănuiește să ia o pauză lungă de la carieră.
Ce capitol nou urmează pentru cântăreață
Deja mamă a unui băiat de 11 ani, Angelo, pe care îl are împreună cu fostul soț Simon Konecki, Adele nu și-a ascuns dorința de a avea o fetiță. Cu umorul caracteristic, ea a spus: „O să mă pună mereu la locul meu, nu-i așa?” În plus, artista se pregătește și pentru căsătorie, confirmând logodna în luna august, după luni de speculații.
Deși Adele își ia o pauză de la carieră, zvonurile despre o posibilă incursiune în lumea actoriei au început să circule. Surse apropiate artistei au declarat că aceasta ia lecții de actorie și explorează posibile roluri la Hollywood. „Când se angajează în ceva, o face 100%.”, a spus o persoană apropiată. Între timp, Adele plănuiește să se bucure de o perioadă de odihnă și reflecție. „Am nevoie doar de o pauză”, a spus ea. „În ultimii șapte ani, mi-am construit o viață nouă și vreau să o trăiesc acum.” La ultimul său concert din Las Vegas, cântăreața a glumit despre planurile ei imediate: „Cred că o să beau pe timpul zilei!”.
Citește și: Moment emoționant la concertul lui Adele! Artista a izbucnit în lacrimi și a îmbrățișat-o pe Celine Dion