Meteorologii anunță temperaturi mai coborâte decât cele obişnuite, până la jumătatea lunii decembrie. Unde sunt anunțate ninsori în următoarele zile?
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru intervalul 18 noiembrie- 16 decembrie. Se pare că românii se vor confrunta cu temperaturi mai coborâte decât cele obișnuite în următoarea perioadă, iar în unele zile vor avea parte de lapoviță, ninsori sau intensificări ale vântului. Iată care sunt zonele vizate de precipitații, dar și cum va fi vremea până la jumătatea lunii decembrie.
Zonele în care sunt anunțate ninsori și intensificări ale vântului
Perioada 20-23 noiembrie va fi marcată de precipitații în toate regiunile țării. În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în Dobrogea va ploua, iar pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
În toate regiunile sunt semnalate local și temporar intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50-60 km/h.
În zonele montane, românii se pot aștepta la rafale care depășesc chiar și 70 km/h. În zona înaltă a Carpaților Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) și pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.Prognoza meteo până la jumătatea lunii decembrie 2024
Săptămâna 18.11.2024 – 25.11.2024
Săptămâna aceasta va fi marcată de o răcire a vremii în România. Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul țării noastre, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Maximele vor fi cuprinse între 11 și 13 grade Celsius, iar minimele vor ajunge chiar și la -3 grade. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 25.11.2024 – 02.12.2024
Vremea se menține rece și în ultima săptămână de toamnă. Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice şi local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Maximele așteptate sunt cuprinse între 6 și 10 grade, iar minimele vor coborî până la -2 grade. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării.
Săptămâna 02.12.2024 – 09.12.2024
Primele zile ale lunii decembrie 2024 vor fi marcate de temperaturi scăzute. Valorile termice mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Maximele vor fi cuprinse între 3 și 5 grade Celsius, iar minimele vor ajunge la -3 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice. Cu toate acestea, în unele zone sunt așteptate ninsori.
Săptămâna 09.12.2024 – 16.12.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării, semn că iarna începe să-și între în drepturi. Meteorologii anunță maxime de 2 grade și minime de -6 grade. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. În București, dar și în alte zone va ninge.