Tudor Chirilă a comentat subiectele primei probe de la Evaluarea Națională 2022.
Tudor Chirilă a fost întotdeauna extrem de implicat în dezbaterile sociale și chiar politice ale ultimilor ani și nu s-a sfiit să-și spună opinia. Absolvenții clasei a VIII-a au susținut marți, 14 iunie, proba la limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale 2022. La primul punct, elevii au primit un text din „Toate pânzele sus” de Radu Tudoran, iar la punctul 2, un text din „Frânturi din viața lui Delavrancea”, de Cella Delavrancea. La vederea subiectelor, artistul s-a amuzat și a reacționat imediat pe contul său de Facebook.
„Am rămas un pic șocați. Pentru că cel puțin primele puncte ni se par total inutile pentru acești copii.
Tudor Chirilă, uimit de subiectele la Evaluarea Naţională
Artistul a subliniat și faptul că ar trebui scoase din programa școlară opere ca România pitorească sau scrierile lui Alexandru Vlahuță, fiind convins că trebuie exersată gândirea critică, că un copil trebuie încurajat să folosească propriile cuvinte, să citească literatura momentului, care abordează problematici moderne, contemporane.
„Nu asta aștepți de la un examen de limba română. Eu cred că copiii ăștia trebuie să învețe să gândească, să vorbească despre text, să poarte un dialog, să spună dacă le-a plăcut sau nu, să aibă textul să spună de ce nu le-a plăcut un text. Important este să exersezi gândirea critică”, a spus Tudor Chirilă.