Tatăl lui Mario, băiatul de 15 ani ucis și îngropat într-o grădină de prietenii săi, a fost adus din penitenciar să-și ia rămas-bun de la fiul său.
Familia adolescentului de 15 ani ucis și îngropat într-o grădină de prietenii săi, se pregătește să-l conducă pe ultimul drum în localitatea natală, comuna Cenei. Viorel, tatăl lui Mario Alin Berinde, a fost adus de la penitenciar sub escorta forțelor de ordine pentru a-şi putea lua rămas-bun de la fiul său. Bărbatul, vizibil copleşit de durere, plânge necontenit şi îi strigă numele, refuzând să accepte tragedia. Din primele informații apărute în spațiu public, tatăl lui Mario ar pregăti o răzbunare după ce fiul său a fost ucis cu sânge rece și apoi îngropat în curtea unuia dintre călai.
Uunchiul lui Mario a precizat pentru fanatik că Viorel formulase o cerere de eliberare condiționată, care urma să se judece luna viitoare. „Da, va putea participa. Am trimis certificatul de deces. Actele sunt făcute. O să vină. (…) Da, și-a ispășit pedeapsa pentru care este arestat și urma să iasă, da. A fost o neînțelegere între el și soție. Se rezolvă”.
De ce a ajuns la închisoare tatăl lui Mario, băiatul de 15 ani ucis și îngropat într-o grădină de prietenii săi
Viorel Berinde, tatăl victimei, figurează ca inculpat într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Timiș, înregistrat la data de 15 octombrie 2025. Informațiile au fost confirmate de primarul comunei Cenei, Tanasin Sîrgean, care a explicat că acesta se află în arest pentru mai multe fapte penale, potrivit Adevărul, la data de 23 ianuarie 2026.
Cum s-a petrecut tragedia din comuna Cenei, județul Timiș
Băiatul în vârstă de 13 ani a declarat că doi colegi mai mari au avut o invidie față de Alin Mario Berinde, din cauza posesiunii unor lucruri pe care ei nu le aveau, precum o trotinetă electrică și un ATV. Cei doi agresori au afirmat că Mario i-a terorizat o perioadă îndelungată, amenințându-i cu violența și lovindu-i de mai multe ori. Astfel, au decis să se răzbune.
Copilul ar fi fost înjunghiat mortal pe stradă, în fața casei unuia dintre suspecți, un adolescent de 13 ani. După ce l-au adus pe băiatul de 15 ani în locuinţa minorului, prietenii săi au continuat loviturile şi l-au înjunghiat mortal. Ulterior, ei au conceput un plan pentru a scăpa de cadavrul victimei. Potrivit unor surse apropiate anchetei, iniţial, suspecţii au încercat să incendieze trupul neînsufleţit al adolescentului de 15 ani. Pentru că nu au reuşit, ei i-au pus corpul într-o roabă şi l-au dus în spatele curţii, unde l-au îngropat.