Stiri mondene

VIDEO: Chanel Terrero, reprezentanta Spaniei la Eurovision 2022, reacție neașteptată când România s-a calificat în finala de la Torino

Chanel Terrero, reprezentanta Spaniei la Eurovision 2022, reacție neașteptată când România s-a calificat în finala de la Torino
România s-a calificat în finala Eurovision 2022 [Sursa foto: Facebook]
Chanel Terrero, reprezentanta Spaniei la Eurovision 2022, a avut o primă reacție când a auzit că România s-a calificat în marea finală.

Seara trecută, 12 mai, a avut loc cea de-a doua semifinală a competiției Eurovision 2022, iar spectacolul s-a încheiat cu succes pentru România. WRS, reprezentantul țării noastre, a reușit să se califice în finala din 14 mai, de la Torino. Victoria artistului vine după trei ediții în care țara noastră nu a mai reușit să intre în etapa finală. Roxen, Ester Peony şi The Humans nu au reuşit să impresioneze juriul şi publicul european şi s-au oprit în semifinale la ediţiile precedente ale show-ului. 

Chanel Terrero, reprezentanta Spaniei la Eurovision 2022, reacție neașteptată când România s-a calificat în finala de la Torino
România s-a calificat în finala Eurovision 2022[Sursa foto: Facebook]

WRS a urcat pe scenă cu numărul de concurs 13 şi a încântat publicul alături de echipa sa pe ritmurile piesei „Llamame”. Voturile publicului şi ale juriului au fost cele care l-au trimis în marea finală. Imediat când s-au aflat rezultatele, Chanel Terrero, reprezentanta Spaniei, a avut o reacție de-a dreptul surprinzătoare. Mai exact, artista a așteptat cu sufletul la gură ca România să se califice. În imaginile postate în mediul online putem observa cum Chanel sare în sus de bucurie. Pentru că nimeni nu se aștepta ca un alt participant să se bucure pentru țara noastră, reprezentanta Spaniei a stârnit un val de reacții printre fanii Eurovision din România, majoritatea au susținut că Chanel se află printre artistele pe care le vor urmări și după terminarea concursului.

Reacţiile fanilor Eurovision după ce WRS a trecut de semifinală

Imediat după ce s-au aflat rezultatele celei de-a doua semifinală a Eurovision 2022, fanii români ai show-ului au început să îşi exprime mulţumirea faţă de acest succes.

Citeste si: Ritualul făcut de WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022, înainte de a urca pe scena din Torino: „Îmi calmează emoțiile”

„În sfârşit în finală, după 5 ani de agonie! Bravo WRS! Hai România!”, “Felicitări”, “Foarte bine WRS”,  “ Mulţumire din suflet celor care au votat. Merita din plin băiatul ăsta calificarea”, sunt câteva dintre comentariile lăsate de fani pe pagina oficială a Eurovision România.

Wrs va cânta în prima parte a finalei de la Torino
Wrs s-a calificat în finala Eurovision 2022[Sursa foto: Eurovision]

Wrs va cânta în prima parte a finalei de la Torino

La conferinţa de presă ce a urmat anunţării finaliştilor, artiştii au tras la sorţi şi ordinea de intrare în concurs. Dacă numărul 13 avut în a doua semifinală i-a purtat noroc artistului, de data aceasta el va intra în prima jumătate a competiției.

Citeste si: WRS, primele declarații înainte de semifinala Eurovision 2022! Reprezentantul României a mers la biserică: „Am avut un moment de recunoștință”

Ordinea intrării în finală Eurovision 2022 este: Republica Cehă, România, Portugalia, Finlanda, Elveţia, Franţa, Norvegia, Armenia, Italia, Spania, Ţările de Jos, Ucraina, Germania, Lituania, Azerbaidjan, Belgia, Grecia, Islanda, Republica Moldova, Suedia, Australia, Marea Britanie, Polonia, Serbia, Estonia. Ca şi cele două semifinale, finala Eurovision 2022 va fi transmisă în direct la TVR 1 şi TVR Internaţional, sâmbătă, începând cu ora 22.00.