Actorul care l-a interpretat pe „Thing” din serialul de pe Netflix, „Wednesday”, a decis să o ceară de soție pe femeia care i-a furat inima într-un loc extrem de special. Modul spectaculos în care și-a cerut partenera în căsătorie.
Recent, Victor Dorobanțu a călătorit în capitala Olandei pentru a participa la concertul unuia dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, Teddy Swims, programat pe 22 februarie 2025, la Ziggo Dome. Într-un cadru romantic, actorul a ales să îngenuncheze și să-i ceară mâna iubitei sale în inima unuia dintre cele mai romantice orașe. Momentul special a fost imortalizat și distribuit pe rețelele sociale, unde Dorobanțu Victor a scris cu entuziasm: „SHE SAID YES!” (A spus DA). „Doamnelor și domnilor, v-o prezint pe logodnica mea, Miruna Mayra!”. Felicitările nu au întârziat să apară. Mulți consideră că cei doi formează un cuplu deosebit, astfel că nu mai aveau motive să aștepte ziua cea mare.
Iubita actorului s-a declarat extrem de emoționată
„Cea mai frumoasă zi din viața mea, nu mă așteptam, n-am bănuit, s-a descurcat de minune logodnicul meu (doamne ce fericită sunt ca îl pot numi dragostea vieții mele), @victor.dorobantu
Citește și: George Burcea, total schimbat în noul film în care va juca. Cum arată acum fostul soț al Andreei Bălan
Rolul primit i-a adus lui Victor Dorobanțu recunoașterea internațională
La doar 25 de ani, Victor Dorobanțu a ajuns să obțină primul lui rol într-un serial realizat de Tim Burton.
„Acum că Wednesday este un succes monstruos pe Netflix, Dorobanțu a devenit subiectul a nenumărate căutări pe internet”, scrie Vanity Fair.
Cât de greu i-a fost actorului să intre în personaj
Pentru că nu putea să se folosească de voce sau de cuvinte, Victor Dorobanțu a spus că i-a fost greu să îi dea personalitate mâinii. Mai mult, protagonistul serialului de pe Netflix a avut probleme și din cauza faptului că are o înălțime impresionantă, de 1,90 metri.
"Și am încercat să slăbesc, pentru că eram destul de greu. Aveam 100 de kilograme. Bineînțeles, toată recunoștința mea pentru oamenii care au ajustat decorurile pentru mine, pentru că a trebuit să tăiem o mulțime de mobilă și alte lucruri pentru a mă face să încap. Am fost sub paturi, am fost în găuri, am fost în trape, am fost în seifuri de bancă. A trebuit să găsesc modalități de a-mi pune corpul sub oameni, în spatele unor obiecte. Nici măcar nu mi le mai amintesc pe toate”, a dezvăluit Victor Dorobanțu.
View this post on Instagram