Kim Kardashian este diagnosticată cu o nouă afecțiune.
Potrivit celor mai recente episoade din emisiunea The Kardashians, Kim Kardashian trece printr-o perioadă tensionată după ce cadrele medicale au descoperit un anevrism cerebral în timpul unui control de rutină. Descoperirea, despre care vedeta a vorbit inițial în premiera sezonului șapte, a provocat îngrijorare atât în rândul familiei, cât și al fanilor.
„Mi-a zis: «Vreau să vii pentru toate aceste investigații». L-am întrebat: «Pot să aștept? Ce îl face să se rupă?» Ei au spus: «Doar stresul».”
Kim Kardashian, diagnosticată cu o nouă afecțiune
În continuare, Kim Kardashian mărturisește că responsabilitățile zilnice îi amplifică presiunea. Studiul pentru examenul de barou, filmările pentru All’s Fair, gestionarea afacerilor și creșterea celor patru copii:" „I-am spus: «OK, dau examenul de barou. Studiez 10 ore pe zi»”, a precizat ea, explicând că nivelul de stres atinsese „următorul nivel, până la urticarie”. „Am patru copii care depind de mine. Trebuie să fiu OK. E stresant, dar acest anevrism nu poate fi stresat”.
Kim Kardashian a devenit ținta unor critici după ce a îndemnat femeile într-un limbaj licențios să muncească
Kim Kardashian este recunoscută pentru faptul că are milioane de urmăritori pe rețelele sociale și nu este străină de reacțiile negative venite din partea internauților. La un moment dat, vedeta a fost criticată aspru după difuzarea unui fragment din reality show-ului ei de pe Hulu. Kim Kardashian a îndemnat femeile să muncească mai eficient și cu plăcere și să se detașeze de mediile de lucru toxice.
„Am cele mai bune sfaturi pentru femeile din afaceri.