Brad Pitt, victorie importantă în disputa juridică cu Angelina Jolie. Decizia judecătorilor.
Starul de la Hollywood a reușit să obțină o nouă victorie procedurală în disputa juridică privind crama sa, Château Miraval, deținută cu fosta sa soție, Angelina Jolie, fiind o etapă importantă într-un conflict legal care durează de mai mulți ani. Conform documentelor din instanță, obținute de People.com, un judecător de la Curtea Superioară din Los Angeles a decis ca actrița să predea comunicările anterior reținute sau „nedeclasificate” legate de bătălia juridică privind Château Miraval. Hotărârea a fost pronunțată miercuri, 17 decembrie, cu doar o zi înainte de cea de-a 62-a aniversare a actorului, dublu câștigător al Premiului Oscar.
Angelina Jolie este obligată să predea documentele legate de vânzarea Château Miravel
O sursă apropiată cazului a declarat pentru Page Six că „email-urile ar demonstra că Jolie a fost lipsită de sinceritate încă de la început în ceea ce privește adevăratele sale intenții legate de vânzare”.
„ Instanța dispune ca Jolie să furnizeze integral, în termen de 45 de zile de la această hotărâre, versiunile nedeclasificate ale comunicărilor schimbate între persoane care nu sunt avocați, din cele 22 de documente identificate în registrul privilegiilor depus de Jolie la 14 februarie 2025, cu numerele de identificare a documentelor prevăzute în Anexa la această hotărâre”, se arată în documentul instanței.
Dezăluirile durerose făcute de Angelina Jolie: "Faptul că am avut copii m-a salvat și m-a învățat să fiu în această lume". Cum a trecut actrița peste urmările divorțului de Brad Pitt
Angelina Jolie și Brad Pitt, care și-au anunțat divorțul în 2016, după 12 ani de relație, au șase copii: Maddox, Pax, Zahara, Shiloh și gemenii Vivienne și Knox. După ce fostul cuplu de la Hollywood a anunțat despărțirea, întreaga atenție s-a concentrat asupra scandalului dintre ei privind custodia copiilor. Într-un nou interviu pentru Revista Vogue, actrița a vorbit despre modul în care s-a axat pe educația copiilor săi, pe fondul divorțului ei de Brad Pitt și cum vocația de mamă a menținut-o de-a lungul anilor pe linia de plutire. Vedeta este recunoscătoare pentru binecuvântările din viața sa și mai ales pentru copii, admițând că dacă aceștia nu erau, probabil că ar fi explorat refugii de durere ”mai întunecate”. Căci atunci când vrei să te afunzi în vicii o faci altfel dacă nu ai copii. Când îi ai, responsabilitatea cântărește infinit mai mult.
„Aveam 26 de ani când am devenit mamă. Întreaga mea viață s-a schimbat. Faptul că am avut copii m-a salvat – și m-a învățat să fiu în această lume în mod diferit. Cred că, în ultima vreme, m-aș fi scufundat într-un mod mult mai întunecat dacă nu aș fi vrut să trăiesc pentru ei. Ei sunt mai buni decât mine, pentru că îți dorești ca și copiii tăi să fie așa.(...)Am avut multe de vindecat. Încă ne găsim echilibrul ”, a spus Angelina Jolie, într-un nou interviu acordat revistei Vogue.