Vești bune pentru fanii Empire of the Sun! Celebra trupă australiană vine în România vara aceasta cu un show care face parte din turneul „Ask That God”.
Trupa australiană de muzică electronică Empire of the Sun revine la Bucureşti pe data de 14 iunie 2026, cu un concert care face parte din turneul „Ask That God”. Iată tot ce trebuie să știi despre marele eveniment.
Trupa Empire of the Sun va concerta la Arenele Romane în vara anului 2026
Trupa Empire of the Sun revine în Europa şi Marea Britanie începând din luna mai, cu peste 20 de concerte incluse în Ask That God Tour 2026. Duo-ul va ajunge atât în ţări deja vizitate în cadrul turneului european din 2025- primele lor show-uri în regiune după o pauză de şase ani- cât şi în destinaţii noi, precum Irlanda, Norvegia, Suedia, Austria sau Danemarca, relatează news.ro.
Cu o discografie ce cuprinde patru albume de studio apreciate de critici, miliarde de stream-uri şi numeroase remixuri şi reinterpretări- inclusiv recentul Alive (Reimagined) EP- Luke Steele şi Nick Littlemore continuă să depăşească graniţele sunetului electronic şi să construiască un univers artistic unic. Albumul „Ask That God”, lansat în 2024, marchează o nouă etapă în cariera trupei, fiind primul material discografic după opt ani. Acesta îmbină teme existenţiale cu stilul lor inconfundabil de synth-pop imaginativ, cu accente nostalgice.
Cu piese precum „Changes”, „Cherry Blossom” şi „Music On The Radio”, albumul a depăşit 500 de milioane de stream-uri la nivel global şi a cucerit publicul din întreaga lume.Show-urile live Empire of the Sun sunt recunoscute pentru atmosfera lor spectaculoasă, aflată la graniţa dintre fantezie şi realitate. Publicul este purtat într-un univers vizual impresionant, cu elemente teatrale şi o producţie de mari dimensiuni. Turneul Ask That God Tour 2025 a fost un adevărat succes internaţional, cu concerte sold out în America de Nord şi Europa, şi a prezentat cea mai ambiţioasă producţie live a trupei de până acum.
În America de Nord, trupa a concertat în oraşe precum Los Angeles, New York, Chicago, Toronto sau Denver, punctul culminant fiind un concert sold out la Red Rocks Amphitheatre, alături de apariţii la festivaluri precum Austin City Limits, CRSSD şi Just Like Heaven.În Europa, Empire of the Sun a continuat seria concertelor sold out în oraşe precum Londra, Paris, Berlin, Amsterdam, Milano, Barcelona şi Lisabona, inclusiv un show unde biletele s-au epuizat în câteva clipe la Old Royal Naval College din Londra.
În cadrul viitorului turneu european, Empire of the Sun va interpreta atât hituri consacrate precum „Walking On A Dream”, „We Are The People”, „Alive” sau „High and Low”, cât şi piese de pe Ask That God, promiţând fanilor o experienţă live memorabilă. Biletele pentru concertul din România pot fi achiziționate online.
În ce orașe din Europa va concerta trupa Empire of the Sun în 2026?
Datele și locațiile concertelor trupei Empire of the Sun din cadrul turneului Ask that God – Europe 2026:
- 31 mai – Unity Arena – Oslo, Norvegia
- 1 iunie – Gröna Lund Tivoli – Stockholm, Suedia
- 3 iunie – Liseberg Tivoli – Göteborg, Suedia
- 4 iunie – Northside Festival – Viby, Danemarca
- 6 iunie – Letnia Scena Progresji – Varşovia, Polonia
- 7 iunie – Budapest Park – Budapesta, Ungaria
- 10 iunie – SRC Šalata – Zagreb, Croaţia
- 11 iunie – Open Air Corner Luka Beograd – Belgrad, Serbia
- 13 iunie – Vidas Art Arena – Sofia, Bulgaria
- 14 iunie – Arenele Romane – Bucureşti, România
- 16 iunie – Arena Open Air – Viena, Austria
- 18 iunie – ZOA City – Zurich, Elveţia
- 19 iunie – Southside Festival – Neuhausen ob Eck, Germania
- 21 iunie – Hurricane Festival – Scheeßel, Germania
- 23 iunie – Cardiff Castle – Cardiff, Marea Britanie
- 27 iunie – Alexandra Palace – Londra, Marea Britanie
- 28 iunie – The Piece Hall – Halifax, Marea Britanie
- 30 iunie – Fairview Park – Dublin, Irlanda
- 3 iulie – Down The Rabbit Hole – Ewijk, Olanda
- 4 iulie – Le Zénith – Paris, Franţa
- 5 iulie – Rockhal – Esch-sur-Alzette, Luxemburg
Empire of the Sun este unul dintre cele mai vizionare proiecte muzicale ale ultimelor decenii, un univers în care muzica, arta şi imaginaţia se împletesc într-un spectacol complet. Duo-ul australian format din Luke Steele şi Nick Littlemore nu creează doar albume, ci lumi întregi, în care pop-ul capătă o dimensiune aproape mitologică. Albumul de debut Walking On A Dream a devenit rapid un fenomen global, iar piesa cu acelaşi nume este astăzi un imn generaţional, inclus în Spotify Billions Club. Cu milioane de albume vândute, peste 6 miliarde de stream-uri şi numeroase premii ARIA şi APRA, Empire of the Sun rămâne una dintre cele mai influente şi originale forţe creative din muzica contemporană.