A FOST LANSAT primul trailer al filmului „Digger”, regizat de Alejandro G. Iñárritu și cu Tom Cruise în rolul principal. Actorul este de nerecunoscut!
"Digger" este noua producţie a regizorului premiat cu Oscar Alejandro G. Iñárritu și va avea premiera în cinematografele din România pe 2 octombrie 2026. Tom Cruise este Digger Rockwell, cel mai influent bărbat de lume, care se aruncă într-o cursă contracronometru pentru a salva umanitatea când o decizie a sa provoacă un dezastru ce ameninţă viitorul planetei. Alături de interpretul lui Ethan Hunt, în film apar John Goodman, Jesse Plemons, Emma D'Arcy, Sandra Hüller, Riz Ahmed, Michael Stuhlbarg şi Sophie Wilde
Tom Cruise, TRANSFORMARE RADICALĂ pentru filmul "Digger"
În cadrul unui eveniment unde a fost prezentat trailerul filmului, Tom Cruise a declarat, conform Variety, că este un fan al lui Alejandro G. Iñárritu din anul 2000, când a participat la una din primele proiecţii ale lui Amores perros, primul film al maxicanului laureat ulterior cu patru Oscaruri.
VIDEO Trailer: "Digger"
Data lansării din toamnă sugerează că „Digger” ar putea avea premiera la Veneţia, unde Iñárritu şi-a prezentat „Bardo: False Chronicle of a Handful of Truths” care a obţinut o nominalizare la Oscar pentru Cea mai bună imagine în 2023; „Birdman”, care a câştigat premiul pentru Cel mai bun film în 2015; şi „21 Grams”. Iñárritu are, de asemenea, o legătură puternică cu Cannes, unde a prezentat „Amores Perros”, care i-a lansat cariera internaţională în urmă cu 25 de ani, precum şi „Babel” şi „Biutiful”. Regizorul s-a întors pe Croazetă cu „Flesh and Sand” („Carne y Arena”), un scurtmetraj de realitate virtuală care oferă spectatorilor perspectiva migranţilor care trec graniţa dintre SUA şi Mexic cu ajutorul unui coyote. Filmul a câştigat un Oscar pentru realizări speciale în 2018.] Cruise, premiat cu Oscar onorific, a apărut recent în „Mission: Impossible: Reckoning final” şi „Top Gun: Maverick”.