Stiri

Timișoara a fost inclusă de jurnaliștii britanici în topul destinațiilor care merită vizitate

Timișoara, inclusă în topul destinațiilor care merită vizitate
Banatul îi fruncea! Așa au considerat și jurnaliștii de la The Independent care au inclus orașul Timișoara în topul destinațiilor care merită vizitate.

Dacă nu ți-ai făcut planuri de vacanță, dar ai vrea totuși să călătorești, cotidianul The Independent îți vine în ajutor și îți oferă câteva idei de orașe pe care ai putea să le vizitezi. 

An de an, cotidianul britanic realizează un top al celor mai bune alternative când vine vorba de călătorii, iar anul acesta a fost inclus și un oraș din țara noastră. Cotidianul britanic The Independent a inclus Timişoara pe lista destinaţiilor care merită vizitate în anul 2021. Pe lista făcută de jurnaliştii britanici se află Jerez de la Frontera (Spania), Rijeka (Croaţia), Wroclaw (Polonia), Sète (Franţa), Lahti (Finlanda), Düsseldorf, (Germania), Cork (Irlanda), Braga (Portugalia) şi Timişoara (România). Acestea au fost sau vor fi Capitale Europene ale Culturii.

Citeste si: Destinațiile de vacanță în care Delia nu a fost: „Trebuie să te simți bine undeva”

Timișoara, inclusă în topul destinațiilor care merită vizitate
„Poate că nu ați auzit până acum de cel mai mare oraș din vestul România – dar și asta face parte din farmecul său. Timișoara, aflată pe malul râului Bega, este numită uneori „Mica Vienă”, grație arhitecturii sale în stilul Secession, istoriei sale bogate și mixului de culturi care au marcat acest oraș. Urmele romanilor, ale tătarilor, turcilor, austriecilor și nemților pot fi regăsite toate în stilul acestui oraș. Timișoara găzduiește deja o mulțime de evenimente muzicale și teatrale, dar oferta culturală va crește cu siguranță în următorii doi ani care vor pregăti Capitala Culturală”, notează The Independent.

Ce poți vizita în Timișoara

Unul dintre obiectivele turistice pe care ai vrea neapărat să le vezi este Piața Victoriei sau Piața Operei din Centrul Timișoarei. Aici găsești o serie de clădiri și palate care încă păstrează gloria și arhitectura spectaculoasă de pe vremuri. Palatele pe care le poți admira în această parte a orașului sunt: Palatul Lloyd, Palatul Neuhausz, Palatul Marbl, Palatul Camerei de Comerț și Industrie, Palatul Dauerbach, Palatul Loffler, Palatul Hilt-Vogel, Palatul Szechenyi și Palatul Weiss. Majoritatea găzduiesc astăzi restaurante cu diferite specifice culinare, instituții sau magazine.

Timișoara, inclusă în topul destinațiilor care merită vizitate

Catedrala Mitropolitană din Timișoara îți va atarge atenția cu siguranță, fiind cel mai mare edificiu religios din oraș. Clădirea are și o istorie conform căreia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 30-31 octombrie 1944, aviaţia germană a bombardat Catedrala. Din cele șase bombe destinate care au căzut lângă catedrală doar una a explodat, însă a provocat pagume minime (geamuri sparte). Este considerată o minune de la Dumnezeu faptul că structura catedralei nu a fost afectată.

Castelul Huniade (Muzeul Banatului) este un alt obiectiv turisti pe care trebuie neapărat să-l vezi atunci când ajungi în Timișoara. Castelul Huniade este și cea mai veche clădire din Timișoara, fiind construită între anii 1443- 1447 de către Ioan de Hunedoara, pe ruinele unui vechi castel din secolul al XIV-lea. În curtea interioară s-au descoperit fundaţiile zidăriilor şi a turnului donjon, care se prespun a data din 1307 – 1314.

Timișoara, inclusă în topul destinațiilor care merită vizitate

Sinagoga din Cetate, un cult evreiesc care a fost construit cu mai mult de un secol în urmă în stil maur. În prezent servește ca locație alternativă pentru diverse recitaluri și spectacole de teatru. Pe drumul spre Cetate, poți face o scurtă oprire și la Statuia Fecioarei Mariei și a Sfântului Nepomuk, situată în centrul Piaței Libertății (cunoscută neoficial sub numele de Piața Roșie ca urmare a pavajului roșu folosit pentru reabilitarea recentă a acesteia).

Timișoara, inclusă în topul destinațiilor care merită vizitate

Bastionul Maria Theresia este o altă locație care merită vizitată dacă ajungi în Timișoara. Aflat în zona centrală, între Hotel Continental și Fântâna Punctelor Cardinale (pe strada Hector), Bastionul Maria Theresia este un monument în stil baroc de o mare însemnătate istorică, fiind cea mai mare bucată de zid păstrată din vechea cetate a Timișoarei. Alte fragmente ale fostei cetăți se pot observa în Parcul Botanic și pe Calea Al. Ioan Cuza. Dacă scopul inițial al Bastionului a fost acela de apărare a cetății, în prezent este folosit ca pasaj de trecere atât pentru autoturisme cât și pentru pietoni. De asemenea, Bastionul găzduiește câteva spații comerciale, restaurante, o librarie, Secția de Etnografie a Muzeului Satului și două expozitii permanente ale Muzeului Banatului: “Vioara- o pasiune de o viață” și expoziția “Tehnologia Informației și Comunicațiilor”.

Surse: Adevărul

http://venusbnb.ro/