Theo Rose și Bogdan de la Ploiești și-au emoționat fanii cu întâlnirea lor neașteptată. Cum au fost surprinși cei doi artiști?
Theo Rose și Bogdan de la Ploiești au avut mereu succes cu piesele la care au colaborat, iar după mult timp petrecut împreună, speculațiile cum că ar forma un cuplu nu au întârziat să apară. Cei doi au o chimie excelentă pe scenă, însă de-a lungul timpului au susținut că relația dintre ei este strict una de prietenie. O perioadă cei doi au evitat să se afișeze împreună, însă revederea care s-a petrecut în urmă cu câteva zile a pus fanii pe gânduri. Iată ce reacții a stârnit momentul în care Bogdan de la Ploiești îi mângăie lui Theo Rose burtica de graviduță.
Citește și: Idei de destinații de city break-uri pentru primăvara anului 2023: Unde poți merge să te bucuri de căldură
Theo Rose și Bogdan de la Ploiești, surprinși din nou împreună
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că în trecut se zvonea că Theo Rose și Bogdan de la Ploiești ar forma un cuplu, mai ales că internauții sunt de părere că cei doi artiști se potrivesc foarte bine. Acum, chiar dacă frumoasa cântăreață este într-o relație cu regizorul serialului „Clanul”, Anghel Damian, iar Bogdan de la Ploiești cu Cristina Pucean, revederea celor două vedete a luat prin surprindere fanii.
Gestul lui Bogdan de a mângăia burtica de graviduță a lui Theo nu a scăpat necomentat în mediul online, iar privirea îndrăgitei cântărețe a dat startul unor reacții total neașteptate.@bogdandelaploiesti.haz @Theo Rose @Franco Haz ♬ Lasa-ma Sa Te...- Connect-R & Raluka
Fanii au reacționat imediat la filmulețul cu revederea celor două vedete, care a fost postat de Bogdan de la Ploiești pe contul de TikTok.
Cum a reacționat Bogdan de la Ploiești când a aflat că Theo Rose este însărcinată?
Toată lumea a fost surprinsă când s-a aflat că Theo Rose și iubitul ei urmează să devină părinți, însă fanii abia așteptau reacția lui Bogdan de la Ploiești, cel cu care aceștia o vedeau formând un cuplu frumos. Iată cum a reacționat cântărețul atunci când a aflat că Theo Rose este însărcinată.
„Nici nu știu dacă o fi adevărat, nici nu am vorbit cu ea măcar. Trebuie să o sun să o întreb dacă e adevărat sau ce s-a întâmplat. Deci nici nu știam, acum aflu. Ce să zic… să fie sănătoși. Sper să le cânt la botez”, a declarat Bogdan de la Ploiești.