Ștefan Stan și-a botezat fetița luna trecută, iar astăzi, la Teo Show, a vorbit despre fericitul eveniment din viața sa.
Ștefan Stan este în culmea fericirii de când a venit tătic, iar astăzi a și făcut primele declarații despre momentul în care a creștinat-o pe micuța Elif. Ștefan Stan a spus că a slujba religioasă a fost extrem de emoționantă și a plâns jumătate de slujbă.
„Pe 8 mai s-a întâmplat evenimentul. Am plâns jumătate de slujbă. Eu nu mă vedeam așa, iar slujba a fost extraordinară. Când s-a născut, primele săptămâni, avea ochii foarte deschiși, acum sunt gri. Are atitudine. A fost un eveniment plin de emoții, am plâns foarte mult și a fost mai mult decât frumos, slujba a fost impresionantă și au fost foarte multe emoții”, a spus Ștefan Stan.
În cadrul emisiunii Teo Show, a intervenit și soția artistului, Simona, care a vorbit despre perioada frumoasă prin care trece, dar și despre responsabilități.
„Sunt foarte bine. Kilogramele, încă mă mai chinui cu ele să le dau jos. Am un copil foarte cuminte, doarme toată noaptea. Se trezește o singură dată pe noapte, mănâncă un biberon de lapte și apoi se bagă din nou la somn. Ștefan
Ștefan Stan vorbește în engleză cu fiica sa, Elif
În cadrul emisiunii la care a fost invitat, Ștefan Stan a mai dezvăluit cât de atașat este de fiica sa, dar și faptul că a început să lucreze încă de pe acum la dezvolvarea sa personală.
„Copilul este sufletul meu. Aș face orice, nu există limite, nu există nimic ce nu aș face pentru copil. Memorez fiecare moment pe care îl petrec cu ea. Eu vorbesc cu ea numai în engleză pentru că vreau să prindă repede, să-i dezvoltăm anumite posibilități”, a mai declarat Ștefan Stan.