Stiri

Solstițiul de iarnă, 21 decembrie 2022. Cum ne influențează acest fenomen

Solstițiul de iarnă, 21 decembrie 2022
Solstițiul de iarnă, 21 decembrie 2022 [Sursa foto: PixaBay]
Solstițiul de iarnă urmează să aibă loc pe 21 decembrie 2022. Iată cum ne poate influența!

Solstițiul de iarnă, 21 decembrie 2022. Cunoscut și drept solstițiul hibernal, solstițiul de iarnă va avea loc anul acesta pe 21 decembrie 2022, fiind de asemenea ș cea mai scurtă zi din an. Pe lângă acest aspect, un alt fenomen mult așteptat va avea loc în aceeași seară, mai exact Ursidele, cunoscute și drept ploaie de meteori sau ploaie de stele.

Solstițiul de iarnă marchează prima zi a iernii astronomice în emisfera nordică, cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului în emisfera nordică.

Solstițiul are loc pe 21 decembrie, la ora 23:47, ora României, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Solstițiul de iarnă, 21 decembrie 2022
Solstițiul de iarnă 2022. Cum ne influențează acest fenomen[Sursa foto: PixaBay]

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el “urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont.

În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București), mai scrie astro-urseanu.ro.

Citește și: Horoscop zilnic 20 decembrie 2022: Jupiter în Berbec aduce noroc pentru toate zodiile

Solstițiul de iarnă 2022. Cum ne poate influența acest fenomen și ce tradiții există

Solstițiul de iarnă este o zi care poate aduce la suprafață mai multe evenimente emoționale din viața persoanelor. Mai mult decât atât, acest eveniment poate reprezenta un moment oportun pentru a pune la punct anumite planuri de viitor. Din acest motiv, solsițiul de iarnă este o zi bună pentru a face o analiză a timpului trecut și a rezultatelor pe care le-ai obținut.

Citește și: Leonidele 2022: Cum și unde se poate vedea ploaia de stele căzătoare?

Conform folclorului românesc, în ziua solstițiului de iarnă răul și binele se bat. Cerurile și străfundurile se deschid. În acestă noapte, oamenii trebuie să gândească pozitiv și să își îndrepte toate rugile către cer. Cei cu gânduri negative în această zi vor avea un an nou marcat de multe greutăți.

De asemenea, se spune că de solstițiul de iarnă nu este bine să fii singur, ci trebuie să petreci în compania cuiva cea mai lungă noapte a anului. Mai mult, nu e bine să umbli singur pe stradă, mai ales noaptea, deoarece riști să te întâlnești cu spiritele rele care circulă libere peste tot.

Tradiția mai spune că oamenii obișnuiau să urce pe munte cu torțele aprinse pentru a întâmpina răsăritului soarelui, după care se rugau și dădeau petreceri în jurul focului. Aceste tradiție nu ar fi dispărut din anumite sate din România.

În urmă cu sute de ani, de solstițiul de iarnă, oamenii obișnuiau să sacrifice animalele, dar mai târziu, această practică a fost înlocuită cu sacrificarea simbolică a unui brad sau stejar, care ulterior era ars.

În seara de solstițiu se spune că este bine să aprinzi o candelă sau o lumânare pe care să o lași până dimineața.

Solstițiul de iarnă
Solstițiul de iarnă, 21 decembrie 2022[Sursa foto: PixaBay]

Iată când are loc solstițiul de iarnă în următorii ani

  • 2023: 22 decembrie, ora 05:27
  • 2024: 21 decembrie, ora 11:21
  • 2025: 21 decembrie, ora 17:03
  • 2026: 21 decembrie, ora 23:50
  • 2027: 22 decembrie, ora 04:42
  • 2028: 21 decembrie, ora 10:20