Lansări muzicale

Solistul Depeche Mode, Dave Gahan, lansează albumul ”Imposter", alături de trupa Soulsavers

Solistul Depeche Mode, Dave Gahan, lansează albumul ”Imposter
Coperta album Dave Gahan Soulsavers Imposter [Sursa foto: Soulsavers]
Dave Gahan și formația Soulsavers se pregătesc să lanseze un nou album, intitulat ”Imposter”. Primele declarații ale solistului Depeche Mode!

Dave Gahan se pregătește să lanseze un nou album alături de trupa Soulsavers, intitulat ”Imposter". Solistul Depeche Mode și membrii formației Soulsavers au decis să revină în atenția fanilor cu un album de coveruri şi reinterpretări ale pieselor unor artişti precum Neil Young, PJ Harvey, Cat Power şi Bob Dylan. "Imposter" a fost înregistrat live cu ajutorul unei formaţii compuse din 10 muzicieni şi totul s-a petrecut la legendarul studio Shangri-La din Malibu, în noiembrie 2019.

Primul single de pe LP este "Metal Heart" şi va fi disponibil de pe 8 octombrie 2021. Solistul Depeche Mode a oferit primele declarații referitoare la noul album ”Imposter".

”Când ascult vocile şi piesele altor persoane, mai degrabă modul în care ei cântă şi interpretarea acelor cuvinte, mă simt ca acasă. Mă identific cu acel lucru şi îmi oferă o senzaţie de linişte mai mult decât orice altceva. Nu e nici un artist pe acest disc care să nu mă fi mişcat. Ştiu că noi am realizat ceva special şi sper că şi alţi oameni simt asta şi vor merge cu noi în aceeaşi excursie, în special oamenii care iubesc muzica şi o fac de ani buni!”, a spus solistul Depeche Mode, Dave Gahan.

Tracklist-ul albumului" Imposter":

01. The Dark End Of The Street
02. Strange Religion
03. Lilac Wine
04. I Held My Baby Last Night
05. A Man Needs A Maid
06. Metal Heart
07. Shut Me Down
08. Where My Love Lies Asleep
09. Smile
10. The Desperate Kingdom Of Love
11. Not Dark Yet
12. Always On My Mind.