Stiri mondene

Smiley a dat în mintea copiilor după ce a aflat că va fi tătic!

Gina Pistol și Smiley
Imediat cum a aflat că va fi tătic de fetiță, Smiley a început să se gândească la momentul în care va face cunoștință cu fetița sa.

Smiley trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Gina Pistol de mai bine de trei ani. De curând, cei doi au anunțat prin intermediul unui vlog că urmează să devină părinții unei fetițe. Smiley și Gina Pistol s-au declarat ușor dezamăgiți de faptul că presa tabloidă le-a luat-o înainte și nu au fost ei primii care au dat frumoasa veste, însă, pe de altă parte, au așteptat momentul potrivit pentru a se asigra că sarcina decurge conform planurilor.

Bineînțeles că atunci când primești o astfel de veste ești nerăbdător să faci cunoștință cu puiul de om și să te pregătești așa cum se cuvine. Astfel, Smiley a început să testeze suzete pentru fetița sa. Încă nu le-a spus urmăritorilor care este cea mai bună, dar le-a transmis un alt mesaj plin de haz: „n-aș pune poza asta, dar mă grăbesc să dau în mintea copiilor 🍼”. 

Smiley

Internauții s-au declarat amuzați de apariția lui Smiley și nu s-au putut abține să nu scrie câteva comentarii. „Să știi că este cel mai frumos lucru să dai în mintea copiilor. Uneori avem nevoie 😇😘”, „Ma bucur ca esti atât de fericit si așa să rămâi !👍❤️”, „Cumva fetița s-a făcut băiat? 😊”, au fost câteva dintre comentariile fanilor de pe Instagram. 

Gina și Smiley, despre vestea cea mare: „Noi acum înseamnă trei!”

„Noi acum înseamnă trei! În urma unor analize medicale, acum câţiva ani, am aflat că şansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoţii, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până cand nu i-am auzit inima cum bate şi am stiut că totul este bine. În sfârşit, a venit momentul să aflaţi de la noi ce am făcut în ultimii 3 ani şi cum, din 2 oameni care se iubesc, vom deveni 3!

Gina Pistol și Smiley

Este mult râs, mult plâns de fericire, multă susţinere şi multă emoţie în viaţa noastră şi în acest oracol video pe care îl impărţim cu voi, cu toată recunoştinţa pentru susţinerea şi mesajele pe care le-am primit până acum. Mulţumim!", a povestit Gina Pistol.