Umilinţă totală la adresa Simonei Halep. Sportiva, atacată de fosta adversară de la US Open, Nicole Gibbs, în urma verdictului oferit de Sports Resolutions.
Imediat după ce ITIA a transmis comunicatul care anunța că Simona Halep a fost găsită vinovată de dopaj la U.S. Open, Nicole Gibbs, fost număr 68 WTA, care s-a retras în anul 2021, a lansat un atac fără precedent la adresa Simonei Halep, după ce românca a fost suspendată 4 ani pentru dopaj. Sportiva din Statele Unite ale Americii care s-a duelat cu Simona de două ori, la Shenzhen 2018 și US Open 2019, nu a menajat-o pe fosta sa adversară.
„E o dezamăgire atât de mare când descoperi că jumătate dintre eroii tăi din tenis au trișat. E atât de frustrant și transformă sportul în ceva urât. Nu e o luptă corectă. Te întrebi câți mai sunt și câți trec neobservați (Cred că mulți)”, a scris Nicole Gibbs pe Twitter.
La postarea lui Nicole Gibbs de pe contul de Twitter a reacționat Tenny Sandgren (31 de ani, 196 ATP), iar acesta a taxat-o și el pe Simona Halep. „Câți trec neobservați și te mint în față”.
Tribunalul independent a menţionat că a primit aproximativ 8.000 de pagini de material ştiinţific din partea jucătoarei şi a ITIA. Halep a negat în mod repetat că ar fi luat în mod conştient substanţa roxadustat, acuzând că testul antidoping pozitiv ar fi survenit în urma unei contaminări. De asemenea, a acuzat de mai multe ori ITIA pentru tergiversarea judecării cazului.
Prima reacție oferită de Simona Halep după suspendarea de 4 ani
După mai bine de un an în care nu a jucat niciun meci, dar și-a pus speranța în revenire, tenismena cunoscută și apreciată în întreaga lume a primit o lovitură la care nu s-ar fi așteptat. Suspendarea carierei sale vreme de 4 ani. Cu greu și-a adunat cuvintele și a compus un mesaj atât în limba română, cât și în engleză, pentru a putea spune întregii lumi povestea sa.
„ Astăzi, un tribunal din cadrul Agenției Internaționale pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat o decizie provizorie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai greu meci din viața mea şi, din păcate, lupta mea continuă.
Citește continuarea aici!