Sensy, concurenta ”Bravo, ai stil! Celebrities” și-a deschis sufletul în fața fanilor din mediul online. Ce confesiuni a făcut vedeta?!
Cel de-al șaptelea sezon al emisiunii fenomen ”Bravo, ai stil! Celebrities”, a început în această toamnă, la Kanal D, unde va reprezenta călătoria transformațională, ”Metamorfoza” celor nouă celebrități care au spus „DA!” celei mai frumoase provocări stilistice din România. Sensy se numără printre concurentele care au intrat în cea mai dură bătălie a stilului. Recent, vedeta a reușit să-și surprindă fanii din mediul online, prin intermediul unui mesaj copleșitor. Mai exact, concurenta și-a deschis sufletul și a povestit că, de-a lungul anilor, a pierdut multe în viață, dar cu toate astea, Sensy spune că minunile chiar există și continuă să creadă în ele, motiv
Sensy: ”M ulte greutăți, multe dezamăgiri, multe stări și sentimente”
”Am pierdut multe în viață, atât momente, cât și lucruri, dar mai important am pierdut oameni. Mereu îl întrebam pe Dumnezeu ”De ce eu, de ce numai mie, de ce vin toate deodată?” De ce mereu era întrebarea asta? Mereu erau gânduri negative, mereu era NU în față.
Așa s-a întâmplat și cu emisiunea, multe greutăți, multe dezamăgiri, multe stări și sentimente, dar cum Dumnezeu îți ia pe o parte îți dă pe altă parte. Sutele de mesaje primite de la voi m-au copleșit, datorită vouă prind curaj și putere să merg mai departe.