Selly răspunde în urma acuzațiilor aduse festivalului BEACH, PLEASE! 2025: „Mesajele din piese, cu înjurături, cu vulgarități, asta este muzica hip-hop. Vreți să le interziceți? Eu nu aș vrea să trăiesc într-o țară în care revine cenzura”

Selly, despre acuzațiile aduse festivalului Beach, Please!

Cum răspunde Selly în urma valului de critici iscat la adresa festivalului Beach, Please! 2025? 

Selly a răbufnit în urma acuzațiilor aduse festivalului Beach, Please! 2025. Ce spune despre mesajele din piese, precum și despre scandalurile iscate?

Festivalul Beach, Please! 2025 s-a încheiat duminică seara, pe data de 13 iulie, însă continuă să fie pe buzele tuturor. În timp ce multe persoane au apreciat eforturile depuse de organizatori, altele s-au grăbit să aducă acuzații grave marelui eveniment, la care au participat în fiecare zi peste 100.000 de tineri. Într-un videoclip publicat recent, Selly nu s-a ferit să discute deschis despre toate aspectele sensibile sau controversate care vizează festivalul pe care îl reprezintă. Iată ce are de spus despre mesajele vulgare din piese, precum și despre scandalurile în care sunt implicați artiștii Albert NBN și Destroy Lonely.

Citește și: Coșmar la o grădiniță. Peste 200 de copii au ajuns pe capete la spital după ce au fost otrăviți. Părinții urlă de durere. Ce au mâncat şi cine este vinovat de această tragedie

Ce are de spus Selly despre mesajele vulgare sau violente din piesele cântate la Beach, Please! 2025?

Selly a vorbit deschis despre mesajele vulgare sau violente din piesele care au fost cântate pe scenele de la Beach, Please! 2025. Vloggerul susține că acestea sunt inevitabile în muzica hip-hop, iar tinerii prezenți la marele eveniment au știut clar ce artiști vin la festival, precum și ce cântă aceștia.

Totuși, el spune că mesajele nu ar trebui să încurajeze actele violente sau consumul de substanțe. El a subliniat încă o dată că o mare parte din cei prezenți la festival sunt majori, în timp ce minorii, au avut acces doar cu acordul părinților.

„Haideți să vorbim despre criticile aduse acestui festival în spațiul public, pe care îl reprezint cu o mare onoare și cu o deosebită plăcere. Acuzația numărul 1: acest festival pervertește mințile tinerei generații prin mesaje toxice, vulgare, violente, sataniste, doamne ce s-a întâmplat acolo, a venit diavolul pe pământ. Ce s-a întâmplat acolo, fraților, ce s-a întâmplat mai exact? S-a întâmplat că 150.000 de oameni s-au simțit bine au dansat, au cântat la unison, asta s-a întâmplat. Mesajele din piese, cu înjurături, cu vulgarități, asta este muzica hip-hop. Are și astfel de mesaje, violente, vulgare, cu referire la sex, la consum de substanțe. Vreți să le interziceți? Asta vreți? Eu nu aș vrea să trăiesc într-o țară în care revine cenzura, chiar nu mi-aș dori. Îmi iubesc țara foarte mult, toți banii pe care i-am făcut i-am investit înapoi în România, dar nu aș vrea să ne întoarcem la cenzură. Și oricum, mi se pare interesant că deși piesele acestea există în spațiul public de ani de zile, pentru că și Internetul este tot un spațiu public, lumea se oripilează numai atunci când le aude într-un anumit spațiu public, numit festival. Dragi părinți, copiii voștri asta ascultă. Eu asta ascult și generația mea ascultă genul ăsta de muzică și nu este absolut niciun fel de problemă. Muzica hip-hop nu te face mai depravat, la fel cum muzica clasică nu te face mai deștept. Eu ascult preponderent muzică hip-hop, este genul meu preferat, nu mă droghez, nu fac excese, sunt un tânăr responsabil și majoritatea tinerilor care au fost la festival sunt exact ca mine, niște tineri extraordinari, din familii bune, cu note mari la școală. Și în acele zile, acești tineri s-au distrat frumos. Procentul de minori de la festivalul nostru este de doar 20%, restul de 80% sunt majori, tineri între 18 și 25 de ani în mare parte, care au discernământ, care au drept de vot, care au dreptul de a conduce un automobil și care au dreptul de a asculta ce muzică vor ei. Restul de 20%, majoritatea între 16 și 17 ani, au venit acolo cu acordul semnat al părintelui. Știau exact ce artiști cântă, toți artiștii sunt trecuți pe afiș. Ei au venit acolo pentru că asta e muzica pe care o ascultă în fiecare zi în căști”, a spus Selly într-un mesaj publicat pe TikTok.

@selly

RASPUNSUL MEU pentru acuzatiile la adresa festivalului Beach, Please!

♬ sunet original- selly

„În spiritul responsabilității sociale, am difuzat două spoturi în fiecare pauză de publicitate dintre artiști, un spot antidrog și un spot împotriva violenței domestice. De 80 de ori au fost difuzate aceste spoturi în fața a 150.000 de participanți, plus multe alte sute de mii care urmăreau în mediul online”, a mai explicat Selly.

Citește și: Așa reacție n-ai mai văzut! Nici măcar susținătorii nu se așteptau la așa ceva. Ce a spus Dorobanțu a făcut internetul să EXPLODEZE: "Vreau să înțelegeți!". Iată ce a ieșit la suprafață și a aprins furia concurentului din Casa Iubirii

Selly, despre incidentul în care a fost implicat Nicolas, tânărul care a ajuns la ATI după ce a sărit de pe scena principală

Selly a anunțat în mesajul lui că Nicolas, băiatul încurajat să sară de pe scenă de artistul Destroy Lonely, care s-a rănit grav și a ajuns la Terapie Intensivă, este acum în afara oricărui pericol, însă are nevoie de o perioadă de recuperare. Pe viitor, trapperul nu va mai lua parte la festival, iar participanții nu mai au voie să urce pe scenă, chiar dacă sunt invitați de artiști.

„Mă bucur că astăzi este în afara oricărui pericol. Am trimis imediat pe cineva de la mine acolo ca să stea în permanență. Luni după ce s-a terminat festivalul, am fost și eu personal să-l vizitez pe Nicolas. Este mai bine, se recuperează, o să-și revină, însă cu siguranță este un incident neplăcut prin care nimeni nu ar trebui să treacă. Suntem în acest moment în contact cu managerul spitalului, cu mama lui Nicolas și cu Nicolas ca să ajutăm pe cât putem. Pe urmă, într-adevăr, a fost un incident nefericit. Gestul artistului a fost iresponsabil. Nu vom mai lucra niciodată cu acest artist. De asemenea, de acum avem o regulă nouă. Nu mai permitem niciunui participant să urce pe scenă, chiar dacă este invitat de artist”, a declarat Selly.

Citește și: Ce s-a aflat chiar acum despre adolescentul care a sărit de pe scena festivalului „Beach, Please!”? Selly face ANUNȚUL:" Suntem în acest moment în contact cu managerul spitalului și cu mama lui"

Selly comentează scandalul în care este implicat trapperul Albert NBN

Selly a abordat și scandalul în care este implicat Albert NBN, trapperul care a înjurat direct România și românii într-o piesă. „Când vine vorba de artiștii internaționali, anul acesta am luat măsuri adiționale ca să ne asigurăm că au o conduită care respectă legea și publicul din fața lor. În acest sens, pe lângă prevederile contractuale, am trimis fiecărui artist internațional personal o scrisoare înainte de începerea evenimentului. În legătură cu artiștii români, da, am avut un artist, Albert NBN, care a cântat o piesă care are un vers în care își înjură direct țara. Un vers care i-a indignat pe mulți, care nici mie nu îmi place, dar repet, această piesă există în spațiul public, pe Internet, de ani de zile”, a spus vloggerul.

Citește și: VIDEO cutremurător! Festivalul momentului, lovit de un incendiu de proporții. Scena principală a fost cuprinsă de flăcări în doar câteva momente. Ce au anunțat organizatorii?

Ce mesaj le transmite Selly celor care cred că în spatele lui se află niște persoane influente care îl folosesc pe post de marionetă?

Selly a ținut să clarifice și zvonurile potrivit cărora este „copilul sistemului” și în spatele lui se află niște personaje puternice care îl folosesc pe post de marionetă. „Acum, să vorbim și despre altă acuzație care îmi este adresată mie direct: sunt copilul sistemului, în spatele meu se află niște personaje foarte puternice care mă folosesc pe mine ca o marionetă pentru a distruge tânăra generație. Eu am luat BAC-ul cu 9,60, am avut note foarte bune la liceu, iar de-a lungul timpului am refuzat foarte mulți bani pentru a rămâne neutru politic și pentru a nu mă implica în campanii electorale și pentru a-mi păstra integritatea. Foarte mulți bani. S-a pus foarte multă presiune pe mine, am refuzat de fiecare dată.(...) Niciodată nu m-am zgârcit, am preferat întotdeauna să plătesc mai mult ca să iasă mai bine, probabil că de multe ori am fost și păcălit și furat dar asta este. Dacă m-ați întreba câți bani am cheltuit în viața asta, habar nu aș avea să vă spun, dar sunt mândru de ce am lăsat în urmă”, a încheiat Selly mesajul său.