Mounir Nasraoui, tatăl lui Lamine Yamal, nu poate accepta faptul că Balonul de Aur 2025 a fost pierdut de fiul său în favoarea lui Ousmane Dembélé, luni seara.
El consideră că tânărul jucător catalan este deja cel mai bun din lume.
Mounir Nasraoui a participat luni la ceremonia Balonul de Aur, la Teatrul Châtelet (Paris), pentru a-şi însoţi fiul, Lamine Yamal (18 ani), împreună cu familia sa. Tatăl vedetei FC Barcelona se aştepta să-l vadă triumfând şi primind cel mai prestigios premiu individual. Însă acesta i-a revenit lui Ousmane Dembélé, campion european cu PSG.
La finalul ceremoniei, Mounir Nasraoui a trecut în viteză pe lângă jurnaliştii spanioli adunaţi pe covorul roşu. El a exprimat doar o mare speranţă pentru viitor. „Anul viitor va fi al nostru”, a spus el fără să se oprească. Dar a exprimat o opinie mai categorică într-un interviu telefonic la emisiunea El Chiringuito, în care a mărturisit că nu înţelege alegerea votanţilor.
„Nu aş spune că este vorba de un furt, ci mai degrabă de un prejudiciu moral adus unui om”, a declarat el.
View this post on Instagram
Conform primelor reacţii, Ousmane Dembélé a fost totuşi preferat de marea majoritate a celor 100 de jurnalişti (din primele 100 de naţiuni FIFA).
„Dacă ar trebui să vă dau o tendinţă, sincer, nu a fost niciun meci”, a declarat redactorul-şef al revistei pe canalul L'Équipe, luni seara. „Ousmane a câştigat cu o marjă destul de mare. El a câştigat cu uşurinţă sprijinul juriului nostru pentru Balonul de Aur. Este un Balon de Aur care, a priori, face autoritate în rândul juriului nostru.”Lamine Yamal nu a contestat rezultatul şi s-a arătat fair-play, îmbrăţişându-l pe atacantul francez la finalul ceremoniei.
Lamine Yamal s-a alăturat ceremoniei în cadrul delegaţiei FC Barcelona conduse de preşedintele Joan Laporta, sub fluierăturile suporterilor parizieni adunaţi în faţa locului pentru a-l susţine pe Dembélé. El a fost însoţit de colegii săi Pau Cubarsi şi Raphinha. Clubul a plecat de la gală cu mai multe trofee, printre care al treilea Balon de Aur feminin consecutiv pentru Aitana Bonmati.