Gică Hagi și soția lui, Marilena, au bifat o apariție spectaculoasă la nunta fiicei lor. Iată cum s-au prezentat cei doi la biserică pentru cununia religioasă.
Kira Hagi se căsătorește, astăzi, cu Thomas Ferfelis, un tânăr originar din Grecia, care a reușit să o cucerească definitiv. Cei doi se cunosc din perioada liceului, însă povestea lor de dragoste a început ceva mai târziu. Cununia religioasă a avut loc în urmă cu doar câteva momente, la Biserica Sfântul Visarion din București, care a fost decorată cu măslini, lămâi și lavandă. „Regele” Gică Hagi a bifat o apariție spectaculoasă, alături de soția lui, Marilena. Iată cum au arătat cei doi.
Cum și-au făcut apariția Gică Hagi și soția lui la nunta Kirei?
Gică Hagi și soția lui, Marilena, au arătat impecabil, când și-au făcut apariția la biserică pentru cununia religioasă a fiicei lor.
Cum a reacționat Gică Hagi atunci când fiica lui i-a spus că vrea să devină actriță?
Gică Hagi se poate declara un bărbat cu adevărat împlinit și fericit. După o carieră în fotbal marcată de succes, acesta se mândrește acum cu o familie superbă.
Fiul lui, Ianis, îi calcă pe urme și urmează să devină tată pentru prima dată, iar fiica lui, Kira, se căsătorește astăzi cu alesul inimii ei, Thomas Ferfelis. În urmă cu ceva timp, „Regele” a povestit ce reacție a avut atunci când Kira i-a spus că vrea să devină actriță.
„Ea muncește, are direcția ei în viață, ea și-a ales-o. La 16 ani, pentru că pe Ianis nu mai era cazul să-l întreb, știam deja, Kira mi-a zis ce vrea și apoi i-am dat o zi să se mai gândească.
Sunt foarte mândru! Asta e, după părerea mea, cea mai mare mulțumire a părinților, să-și vadă copiii muncind. Mai mult decât mândrie și fericire, e liniște. Dormi liniștit noaptea. Eu mi-am învățat copiii să muncească. Când muncești, depinzi doar de tine”, a spus Gică Hagi, conform Fanatik.ro.