Condamnarea lui Dorian Popa a fost scânteia. Ce mesaj fulgerător i-a transmis Călin Donca?
Condamnarea lui Dorian Popa stârnește nu doar reacții publice, ci și o confruntare directă. La câteva zile după ce a fost anunțată sentința, Călin Donca a decis să îi transmită fostului prieten un mesaj personal care face valuri printre internauți. Afaceristul vorbește public despre trăirile sale, într-o postare care îmbină demnitatea cu o doză clară de reproș. Deși a evitat să își exprime satisfacția față de verdict, omul de afaceri a avut replici ferme, cu subînțelesuri puternice, adresat atât artistului, cât și celor care îl urmăresc și îl susțin orbește. Cu toate acestea, Călin Donca a spus că nu se bucură de răul lui Dorian Popa, așa cum a făcut-o el, dar s-ar bucura ca tinerii să deschidă ochii și să vadă cine este cu adevărat.
Călin Donca reacționează după condamnarea lui Dorian Popa
"Te salut Dorian! Am un mesaj pentru tine, sunt eu Călin Donca, bunul tău prieten cum îmi spuneai atunci înainte de arest. Mă gândeam că acum că mi-am revenit puțin poate vrei iar să ne împrietenim, nu de alta dar deja am început ca și tine. Și eu tot în halat am învățat să merg cu Supercarul, dar nu cu din alea cum știi tu, ci am făcut o saună.
Este și asta o metodă. Am înțeles că ai luat 8 luni de condamnare, vreau să știi că nu mă bucur pentru răul tău și nici nu o să trimit lumea pe canalul meu de YouTube atunci când îți este râu, așa cum ai făcut tu, însă m-aș bucura ca tinerii din ziua de azi care te urmăresc să înțeleagă că Dorian Popa care apare pe ecran este una, iar omul Dorian Popa este total altcineva.
@_calindonca Va rog sa-i transmiteti si lui, poate aude si isi gaseste onoarea 🙏
♬ original sound- Calin Donca
Călin Donca și Dorian Popa au fost parteneri de afaceri
Amintim că Dorian Popa s-a implicat într-o afacere cu panouri fotovoltaice, panouri cu ajutorul cărora Călin Donca a câștigat o mulțime de bani. Având în vedere notorietatea lui și imaginea pe care o are pe piață, Dorian Popa a decis că este persoana potrivită cu care poate să aibă o colaborare de succes în acest sens.