Un bărbat de 50 de ani a fost găsit spânzurat într-un pod de bloc. Polițiștii au deschis o anchetă.
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Chieșd, a fost găsit fără viață în podul unui bloc din municipiul Zalău, mai exact în artierul Stadion, pe strada Strada Bogdan Petriceicu Hașdeu. Descoperirea tragică a fost făcută în 4 octombrie, iar polițiștii și criminaliștii au intervenit la fața locului. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, în jurul orei 15:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că în podul unui bloc a fost găsită o persoană decedată.
Descoperirea terifiantă a cutremurat locatarii blocului din municipiul Zalău
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sălaj
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Zalău, împreună cu specialiști criminaliști, precum și un echipaj medical, care, din nefericire, a constatat decesul persoanei. În urma verificărilor, persoana a fost identificată ca fiind un bărbat de 50 de ani, din comuna Chieșd, acesta fiind găsit decedat prin spânzurare în podul unui bloc din municipiul Zalău. În urma examinării preliminare a trupului neînsuflețit, nu au fost identificate alte urme de violență.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.