Iată cum funcționa rețeaua creată încă din 2023 pentru fraudarea Bacalaureatului. Persoanele care se află în spatele ei au fost plasate sub control judiciar.
Cele cinci persoane care au fost reținute vineri, 3 iulie, în dosarul fraudării examenului național de Bacalaureat 2026 au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile. Acestea sunt suspectate că ar fi creat încă din anul 2023 o rețea prin care subiectele erau fotografiate în sălile de examen, rezolvate imediat și apoi distribuite candidaților contra cost. Potrivit anchetatorilor, la fiecare sesiune a examenului, zeci de elevi obţineau rezolvările în acest fel.
Ce au anunțat anchetatorii în urma arestării celor 5 persoane care au fraudat examenul de BAC?
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba informează luni, 6 iulie, că procurorul de caz din cadrul instituţiei a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei cinci inculpaţi, aflaţi în stare de reţinere, precum şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.
Potrivit sursei citate, dosarul vizează divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în scopul fraudării examenelor de Bacalaureat, printr-o reţea de persoane, începând din anul 2023.
„Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că, în perioada 2023–2026, cei 5 inculpaţi au creat şi consolidat o reţea de persoane, în scopul fraudării examenelor de Bacalaureat de către zeci de candidaţi, la fiecare sesiune organizată în vederea susţinerii examenelor, pentru obţinerea unor sume de bani”, precizează sursa citată.
Cum funcționa rețeaua creată pentru fraudarea Bacalaureatului?
Potrivit news.ro, unii candidați filmau subiectele în sălile de examen și le transmiteau imediat după începerea probelor scrise prin mijloace de comunicare la distanţă, când acestea aveau caracter nepublic. Ulterior, subiectele erau rezolvate de alte persoane, iar inculpații le transmiteau mai departe unor persoane care le dictau răspunsurile candidaților aflați în sălile de examen. Aceștia purtau dispozitive electronice cu cască ascunsă.
„Sumele de bani obţinute de la candidaţii promovaţi erau împărţite între toţi cei implicaţi, în funcţie de rolul fiecăruia în acest angrenaj”, mai explică anchetatorii.
Pe durata controlului judiciar, fiecare inculpat trebuie să respecte anumite obligaţii, cum ar fi să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi ori cu alţi participanţi la activitatea infracţională de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, săvârşite în scopul fraudării examenului de BAC.