Bărbatul care a detonat bomba în Monaco este căutat în continuare de autorități. Trei persoane au fost rănite în urma atentatului.
Autoritățile din Monaco și Franța îl caută în continuare pe bărbatul suspectat că a provocat atentatul de luni seara, rănind mai multe persoane. Acesta a lăsat un rucsac în fața unei clădiri cu puțin timp înainte să aibă loc explozia, iar apoi a fugit de la fața locului.
Cine este bărbatul care a provocat atentatul din Monaco?
Autoritățile au precizat că trei persoane au fost rănite în urma exploziei, printre care un bărbat și o femeie care se află în stare critică, dar și un băiat de 13 ani care a suferit leziuni mai ușoare. Ministrul de stat Christophe Mirmand a mai anunțat că alte patru persoane au fost transportate la spital în stare de șoc, fără să fie rănite.
Explozia a avut loc puțin înainte de ora 21:00 pe strada Reverend-Pere-Louis-Folla, în cartierul La Rousse-Saint Roman din Monaco. Oficialii au explicat că rucsacul cu bomba a fost lăsat pe stradă, în fața unei clădiri, corectând informațiile anterioare conform cărora acesta ar fi fost plasat în holul de la intrarea unui bloc de locuințe.
Potrivit „Le Figaro”, camerele de supraveghere au surprins bărbatul care a lăsat rucsacul în fața clădirii din Monaco cu puțin timp înainte să aibă loc explozia. Acesta a fugit apoi de la locul atacului și a trecut granița spre Franța pe jos, oamenii legii pierzându-i urma. O fotografie îl arată îmbrăcat cu pantaloni bej, un tricou negru şi o şapcă de aceeaşi culoare, faţa sa rămânând parţial ascunsă şi greu de recunoscut.
Un reprezentant al poliției naționale a declarat că autoritățile franceze îl caută pe suspect și sprijină ancheta, dar nu a oferit detalii suplimentare. În acest moment nu este cunoscut motivul pentru care bărbatul a plasat bomba.
🇲🇨 ALERTE- Attentat à la bombe ce soir à #Monaco, près de la place des Moulins. Plusieurs victimes.
De nombreux secours convergent sur les lieux.
Un suspect est activement recherché, il a été aperçu sur les caméras de vidéosurveillance en train de déposer un sac à dos. pic.twitter.com/dko4LYev8J — Infos Françaises (@InfosFrancaises) June 29, 2026
Un oligarh ucrainean a fost rănit în urma exploziei din Monaco
Postul de televiziune francez BFM și site-ul ucrainean de știri „Ukrainska Pravda” l-au identificat pe unul dintre răniți ca fiind magnatul ucrainean din domeniul construcțiilor, Vadym Iermolaiev. Acesta a fost vizat de sancțiunile ucrainene în 2023 din cauza legăturilor sale cu Rusia. În atentat a mai fost rănită și soția omului de afaceri.