Nick Reiner a fost acuzat de uciderea părinților săi. Iată ce pedeapsă riscă acesta dacă va fi găsit vinovat.
Moartea regizorului Rob Reiner și a soției sale, Michele, a lăsat o lume întreagă în stare de șoc. Nimeni nu se aștepta ca legenda de la Hollywood și partenera sa de viață să aibă parte de un sfârșit atât de cumplit. La doar câteva ore după ce corpurile neînsuflețite ale celor două vedete au fost descoperite în casa lor din Brentwood, California, fiul lor, Nick, în vârstă de 32 de ani, a fost reținut de polițiști. Acum, el este pus sub acuzare pentru omor în dosarul morții părinților săi.
Nick Reiner, pus sub acuzare pentru omor
Procurorii din Los Angeles au emis acuzaţii de omor împotriva lui Nick Reiner în dosarul deschis după decesul subit al părinților săi. Tânărul, în vârstă de 32 de ani, este acuzat de două fapte de omor cu premedidare, în circumstanţe speciale. El ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat sau la pedeapsa cu moartea, dacă va fi găsit vinovat. Acesta va fi adus în faţa instanţei pentru a i se prezenta în mod oficial acuzaţiile şi a pleda, după ce primeşte avizul medical de la oficialii penitenciarului.
Potrivit TMZ, Nick Reiner s-a cazat duminică dimineața la un hotel din Santa Monica, la doar câteva ore după ce a avut o ceartă aprinsă cu tatăl său la petrecerea de Crăciun a lui Conan O'Brien. Invitații au declarat că acesta și-a făcut apariția la eveniment îmbrăcat nepotrivit, se comporta ciudat, nu interacționa cu cei prezenți și părea să se afle sub influența substanțelor interzise.
Rezervarea la hotel a fost făcută pentru o singură zi, însă Nick nu a făcut niciodată check-out-ul oficial.
Nick a fost găsit în cele din urmă și arestat la aproximativ 32 de kilometri distanță, în Exposition Park, aproape de centrul orașului Los Angeles. Familia lui se luptă de ani de zile să îl ajute să scape de dependența de substanțe interzise. Încercările disperate ale celor dragi nu au dat, însă, niciun rezultat.
Autopsiile celor două vedete vor stabili în perioada următoare cum au avut loc, de fapt, cele două crime
Nick Reiner a fost pus sub acuzare pentru omor la doar două zile după ce părinții lui au fost găsiți decedați în locuinţa lor din Brentwood, California, cu mai multe plăgi înjunghiate. Suspectul ar fi folosit ”o armă periculoasă şi mortală, mai exact un cuţit”, care nu a fost recuperat încă.
Fiul celebrului regizor ar fi trebuit să apară marți în fața unui judecător pentru o audiere în care să fie oficial pus sub acuzare. Totuși, procurorul districtual a afirmat că audierea va fi programată la o dată ulterioară. Într-o conferință de presă, el a mai anunțat că procurorii nu au decis încă dacă vor cere pedeapsa cu moartea.
Şeful Departamentului de Poliţia din LA Jim McDonnell a declarat, în conferinţa de presă: ”Acest caz este sfâşietor şi profund personal, nu doar pentru familia Reiner şi cei dragi lor, ci pentru întregul oraş. Transmitem profunde condoleanţe tuturor celor afectaţi de această tragedie”.
Rob Reiner a regizat mai multe firme celebre, într-o varietate de genuri, între care ”This is Spinal Tap”, ”Misery” şi ”A Few Good Men”. Soția lui, Michele Singer Reiner, a fost actriţă, fotograf, producător şi fondatorul Reiner Light, o agenţie de fotografie şi o companie de producţie. Oficialii au declarat că autopsiile, care nu au fost încă finalizate, vor stabili cauza exactă, modalitatea şi ora deceselor celor două vedete.