Gică Hagi și soția lui, Marilena, au bifat o apariție spectaculoasă la nunta fiicei lor. Iată cum s-au prezentat cei doi la biserică pentru cununia religioasă.
Kira Hagi se căsătorește, astăzi, cu Thomas Ferfelis, un tânăr originar din Grecia, care a reușit să o cucerească definitiv. Cei doi se cunosc din perioada liceului, însă povestea lor de dragoste a început ceva mai târziu. Cununia religioasă a avut loc în urmă cu doar câteva momente, la Biserica Sfântul Visarion din București, care a fost decorată cu măslini, lămâi și lavandă. „Regele” Gică Hagi a bifat o apariție spectaculoasă, alături de soția lui, Marilena. Iată cum au arătat cei doi.
Cum și-au făcut apariția Gică Hagi și soția lui la nunta Kirei?
Gică Hagi și soția lui, Marilena, au arătat impecabil, când și-au făcut apariția la biserică pentru cununia religioasă a fiicei lor.
Cum a reacționat Gică Hagi atunci când fiica lui i-a spus că vrea să devină actriță?
Gică Hagi se poate declara un bărbat cu adevărat împlinit și fericit. După o carieră în fotbal marcată de succes, acesta se mândrește acum cu o familie superbă.
„Ea muncește, are direcția ei în viață, ea și-a ales-o. La 16 ani, pentru că pe Ianis nu mai era cazul să-l întreb, știam deja, Kira mi-a zis ce vrea și apoi i-am dat o zi să se mai gândească. A meditat cu mama ei o zi, pentru că față de mine avea niște temeri. Probabil îi sperii eu pe copii, de-aia a meditat cu maică-sa. A rămas cum a dorit ea și am susținut-o sută la sută din acel moment. I-am spus că e important să facă ce îi place, să facă ce vrea ea, nu ce vreau eu sau mama ei.
Sunt foarte mândru! Asta e, după părerea mea, cea mai mare mulțumire a părinților, să-și vadă copiii muncind. Mai mult decât mândrie și fericire, e liniște. Dormi liniștit noaptea. Eu mi-am învățat copiii să muncească. Când muncești, depinzi doar de tine”, a spus Gică Hagi, conform Fanatik.ro.