Nicușor Dan a fost prezent la serbarea fiicei sale. Imaginile au topit inimile tuturor. Iată cum a fost surprins președintele României!
Nicușor Dan și partenera sa au trăit momente pline de emoție, participând la serbarea fetiței lor. Evenimentul a avut loc la Teatrul Metropolis din București. Gestul său a fost apreciat de cadrele didactice și de părinții prezenți, remarcând implicarea discretă și sinceră în viața de familie. Iubirea pentru copiii săi îl face de multe ori să câștige simpatia celor din jur, care admiră modul în care își petrece timpul cu persoanele dragi.
Nicușor Dan a fost prezent la serbarea fiicei sale. Gestul a atras admirația internaților. Cum a fost surprins președintele României
View this post on Instagram
Aheea, prezentă la învestitura lui Nicușor Dan:" A zis că s-a plictisit la discurs"
Nicușor Dan a depus jurământul în fața deputaților și a senatorilor.
La ceremonie a asistat și fiica sa, Aheea, în vârstă de 9 ani. Copila a atras toate privirile, fiind surprinsă în timp ce îl urmărea atentă pe tatăl ei. Dar, pe micuță nu a fascinat-o evenimentul și i-a spus că s-a plictisit. La un moment dat, fiica lui Nicușor Dan a întrerupt discursul tatălui său, iar președintele României i-a atras subtil atenția.„A zis că s-a plictisit la discurs.