Bucureștenii și turiștii sunt așteptați să își facă amintiri unice la Grădina Luminilor. Aceasta va deschide porțile universului său magic azi, 25 octombrie.
Grădina Botanică din București găzduiește toamna aceasta o expoziție inedită, care îi va introduce pe cei mici și pe cei mari în lumea basmelor. Grădina Luminilor se deschide azi, 25 octombrie 2024, astfel că bucureștenii și turiștii o pot vizita pentru a fi martorii unui spectacol de culori, lumini și forme. Iată cât costă biletele în acest moment, dar și cum se ajunge la Grădina Luminilor.
În ce perioadă va fi deschisă Grădina Luminilor?
Grădina Luminilor, expoziția de la Grădina Botanică din București, va fi deschisă publicului în perioada 25 octombrie 2024-2 martie 2025. Timp de 5 luni aceasta va deveni locul în care se întâlnesc lumile poveștilor, tehnologiei și creativității.
Anul trecut, mii de persoane au vizitat Grădina Luminilor, iar atunci au avut ocazia să întâlnească personajele din „Alice în Țara Minunilor”.
Ediția de anul acesta promite să fie la fel de spectaculoasă, atrângând oameni de toate vârstele dornici să își facă amintiri de neuitat și să exploreze o lume nouă, cea a lui Belle și a Bestiei din celebrul basm.Cei care vor să admire expoziția de la Grădina Botanică din București sunt încurajați să își lase mașinile acasă și să vină cu mijloacele de transport în comun, deoarece locația nu dispune de o parcare dedicată.
Cât costă biletele?
Cei care vor să își cumpere biletele la Grădina Luminilor o pot face online, dar și de la casa de bilete de la intrare. Acestea pot fi achiziționate la prețul de 55 de lei pentru vizitele de luni până joi sau la prețul de 65 de lei, de vineri până duminică și de sărbători. Pentru copiii sub 12 ani, biletele costă 45 de lei (luni-joi) sau 55 de lei (vineri-duminică). Biletul pentru un copil cu înălțimea sub 100 de centimetri costă 2 lei, în timp ce un pensionar sau o persoană cu dizabilități va achita 45 de lei sau 55 de lei. Pot fi achiziționate și bilete de sezon, cu intrări nelimitate. În cazul lor, prețurile sunt cuprinse între 105 și 125 de lei.
Programul Grădinii Luminilor în 2024
25.10.2024 – 02.02.2025
Luni-Joi
- Grădină: 16:00-20:00,
- Casa de bilete: 15:45-19:30.
Vineri-Duminică, Sărbători
- Grădină: 16:00-21:00,
- Casa de bilete: 15:45-19:30.
03.02.2025 – 02.03.2025
Luni-Joi
- Grădină: 17:00-20:00,
- Casa de bilete: 16:45-19:30.
Vineri-Duminică, Sărbători
- Grădină: 17:00-21:00,
- Casa de bilete: 16:45-20:30.