Diana Matei și-a deschis sufletul și a povestit despre provocările din relația cu soțul ei, Marian Cleante. Iată cum se înțeleg cei doi acum.
Diana Matei, una dintre cele mai apreciate voci din muzica românească, a fost invitată în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a făcut o serie dezvăluiri despre relația cu soțul ei, Marian Cleante. Artista a vorbit deschis despre provocările din căsnicia ei de aproape 23 de ani, dezvăluid, totodată, cât de greu a fost acceptat fondatorul Tarafului Cleante în familia sa. În ciuda piedicilor care le-au fost puse, cei doi au rămas împreună, în prezent sunt uniți și au un fiu. Iată ce spune vedeta despre relația cu soțul ei.
Diana Matei, despre provocările din relația cu soțul ei
Diana Matei s-a confruntat cu numeroase provocări la începutul relației cu Marian Cleante.
„Am spus-o de foarte multe ori, mă despart și de trei ori pe zi dacă este nevoie, dar în realitate niciodată. Noi suntem un cuplu foarte sudat. Este foarte complicat să desparți doi oameni care sunt așa. Orice lucru care vreun pic ne-a zdruncinat fericirea, ne-a unit mai puternic decât orice pe pământul ăsta. Și asta am simțit-o din prima și o simțim în continuare în ciuda faptului că avem 23 de ani, iaca, mâine-poimâine.
Ce spune acum Diana Matei despre relația părinților cu soțul ei?
Diana Matei spune că a avut multă răbdare și credință pentru ca soțul ei, Marian Cleante, să fie acceptat de părinți. O lungă perioadă, ea a mers singură să îi viziteze. Mai mult chiar, artista spune că abia după 13 ani, Marian Cleante a intrat în casa părinților, atunci când ea a considerat că este momentul potrivit. „Marian a intrat în casă la părinții mei după 13 ani de relație, în ziua de Crăciun, când eu am știut că tata o să-l îmbrățișeze ca pe un fiu. Și da, am avut foarte multă răbdare, foarte multă credință și deși mama a spus la un moment dat că tata nu se va schimba niciodată și să accept că el se împacă cu ideea, eu nu am putut niciodată să renunț și am avut credință că lucrurile astea se vor schimba și s-au schimbat”, a mai spus Diana Matei.