Ozana Barabancea a făcut dezvăluiri emoționante despre fostul soț care a înșelat-o cu cea mai bună prietenă.
Ozana Barabancea a făcut dezvăluiri emoționante despre trecutul ei în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Cu o carieră impresionantă de peste trei decenii în muzică, fiind mezzo-soprană în Corul Operei Naționale București și prima femeie dirijor al unei orchestre exclusiv feminine în 2015, Ozana și-a deschis sufletul și a vorbit despre unul dintre cele mai dificile momente din viața sa.
Cum a descoperit Ozana Barabancea că fostul soț a înșelat-o cu prietena ei cea mai bună
Întrebată care a fost cel mai greu examen pe care nu l-a trecut în viață, artista a oferit un răspuns sincer și profund. Ozana Barabancea și Sorin Terinte, tatăl copiilor ei, au divorțat acum 20 de ani, însă rănile din acea perioadă continuă să o afecteze pe artistă. Ozana a povestit cum a aflat ulterior că fostul ei soț a avut o relație cu una dintre cele mai bune prietene ale ei, Violeta.
”Nu este etic, nu este moral, nu este frumos”
Ozana și-a exprimat frustrarea și dezamăgirea față de prietena ei și a mărturisit că deși a reușit să-l ierte pe fostul soț, nu crede că va putea face același lucru în privința prietenei care i-a trădat încrederea. Artista a explicat cum acest episod a reactivat amintiri dureroase din copilărie, legate de abandonul tatălui său, ceea ce a făcut ca situația să fie și mai greu de gestionat din punct de vedere emoțional.
Citește și: Ce nu îi lipsește niciodată Ozanei Barabancea atunci când merge la negocieri: „Are efecte miraculoase”
Ozana Barabanceaa îngropat securea războiului cu fostul soț
Cu toate acestea, Ozana Barabancea a precizat că infidelitatea nu a fost cauza principală a divorțului. Relația lor fusese marcată de nenumărate certuri, tensiuni și neînțelegeri, care în final au dus la despărțire. În prezent, artista privește cu oarecare liniște spre trecut, mărturisind că a reușit să ierte, dar că amintirile dureroase nu au dispărut complet. În ciuda acestor dificultăți, Ozana a precizat că este bucuroasă că, în prezent, copiii ei au o relație apropiată și frumoasă cu tatăl lor, iar ea a ajuns la un punct de reconciliere cu fostul soț, după ce el a contactat-o de ziua ei și i-a propus să lase deoparte neînțelegerile din trecut. „Am iertat, dar nu am uitat. Aș vrea să uit. Mă bucură că acum copiii au o relație foarte frumoasă cu el. M-a sunat de ziua mea acum și mi-a zis «Hai să ne iertăm pentru că viața este prea scurtă ca să ne mai certăm», și am zis că sunt perfect de acord cu el. ”, a mai spus ea.
Citește și: Cine este sora Ozanei Barbancea și de ce a renegat-o: ”Încerc să mă iert”