Pescobar nu este străin de ceea ce înseamnă producerea unor ilegalități, se pare că milionarul a dat mai multe țepe de-a lungul timpului. Ce acuzații i se aduc?
Paul Nicolau, cunoscut sub numele de “Pescobar”, și-a clădit afacerile în țara noastră acumulând datorii uriașe, nu doar la partenerii de afaceri, ci și la ANAF și Taxe Locale. Alte exemple de țepe date de Pescobar sunt cele ale producătorilor agroalimentari care își vând produsele prin intermediul Casei Române de Comerț Agroalimentar Unirea SA. Vorbim de o societate deținută în totalitate de stat, prin Ministerul Agriculturii, care intermediază vânzarea produselor agroalimentare.
„Între părţi s-au derulat relaţii contractuale (…), fără ca pârâtul să îşi respecte obligaţiile contractuale constând în achitarea prestaţiei datorate stabilite în sarcina sa.
Citește și: ANAF şi o firmă de leasing l-au lăsat pieton pe Pescobar. Milionarul s-a "trezit" cu mașinile sub sechestru
Pescobar, datorii uriașe pe o firmă pe care ar fi falimentat-o cu rea-credință
Firma îngropată în datorii se numește Premium Raci SRL. În 2016, când datoriile au depășit un milion de lei, Paul Nicolau, alias Pescobar, a cerut insolvența firmei. Conform surselor, milionarul a preluat activele Premium Raci SRL pe o altă firmă, nouă, fără datorii, și a continuat activitatea, obținând și profit. În octombrie 2019, Tribunalul București a decis că datoria de peste un milion de lei trebuie plătită de către cel responsabil de acumularea acestora, Paul Nicolau.
Unuia dintre creditorii Premiu Raci SRL, afaceristul are să-i plătească, la zi, peste 102.000 de lei, în urma acestei decizii a Tribunalului București.
Pescobar ar fi apelat la un artificiu pentru a se eschiva de la plata acestor sume.