David Popovici a început cu dreptul la Campionatele Naționale de Înot de la Otopeni. Puștiul-minune al natației europene și-a adăugat în palmares încă două medalii de aur.
„A fost greu, nu sunt obișnuit! Profit de faptul că nu e cel mai important concurs și experimentăm. Acest succes înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că vreau să mă extind, să mă specializez pe cât mai multe probe.
David Popovici, campion mondial și european la înot, a transmis un mesaj cu privire la viitorul său. Ce panuri are pentru 2023
David Popovici a dezvăluit că va avea un an ceva mai lejer decât în 2022, principalele competiții la care participă fiind Mondialul de seniori din Japonia și Europenele în bazin scurt. Sportivul a explicat și cât de dificil a fost să rămână "cu piciorele pe pământ", succesul și faima venind la pachet. Sportivul vrea să rămână cât se poate de natural și să ia lucrurile așa cum vin, fără a-și schimba personalitatea.
" N-au fost prea multe competiții la care a trebuit să mergem. Prima competiție din acest an sunt Naționalele pe care le avem la Otopeni. Acum, că stau să mă gândesc, întreg anul nu prea este plin de competiții. În afară de Naționale, mai avem un concurs în vară, pre-Campionatul Mondial, apoi Mondialul de seniori din Japonia și în iarnă Europenele în bazin scurt. Este un an mult mai lejer decât 2022. La Naționale fac multe probe pe care nu le-am mai făcut de când eram mic. De-abia aștept să văd de ce mai sunt în stare la ele! Îmi place să cred că nu m-am schimbat. Dar cu siguranță s-au schimbat multe în jurul meu. Îmi place să cred că eu am rămas la fel și îmi propun să rămân cât de natural și normal se poate. Mulțumesc pentru compliment (n.r. faptul că a fost tot timpul cu picioarele pe pământ). Nu o să mint, nu e ușor! La început a fost distractiv. A fost distractiv să mă recunoască toată lumea. Succesul, faima, toate au venit la pachet. A fost distractiv și încă este, dar nu este ușor de gestionat. Sunt într-o constantă îmbunătățire a acestui aspect la mine. În fiecare zi învăț cum să gestionez mai ușor tot ce s-a schimbat în viața mea", a declarat David Popovici, pentru GSP.