Rapperul, OG Maco, cunoscut pentru piesa „U Guessed It”, a ajuns de urgență la spital după o aparentă tentativă de suicid. Acesta s-a împușcat din cap, însă din fericire medicii au intervenit la timp și i-au salvat viața.
OG Maco a ajuns de urgență la spital și a fost supus unei intervenții chirurgicale după o aparentă tentativă de suicid.
O armă de foc a fost recuperată de la fața locului, însă detaliile privind incidentul rămân neclare.
OG Maco a devenit cunoscut publicului după anul 2010, ca una dintre vedetele Quality Control Records, casa de discuri din spatele unor artiști precum Migos și Lil Yachty. El a cunoscut succesul prima dată cu piesa, „U Guessed It”, lansată în 2014, care a devenit virală într-un timp scurt și i-a consolidat locul în muzica hip-hop.
În ciuda succesului său, rapperul OG Maco s-a confruntat cu numeroase provocări în ultimii ani. Artistul a trecut prin mai multe probleme de sănătate, care l-au determina să lipsească pentru o perioadă din atenția fanilor săi. Cu toate acestea, apropiații au remarcat că lucrează la un nou material, cu muzică inedită, pe care abia așteaptă să îl lanseze. În timp ce artistul continuă să lupte pentru viața lui, în mediul online au apărut o mulțime de mesaje de susținere. „Dacă ai vreodată nevoie să vorbești cu cineva, sunt aici. Îmi pare rău că treci prin asta. Mă rog să-ți revii”, „Sper că nu e adevărat și dacă este, Dumnezeu să te păstreze puternic!!”, „Sufletul tău este pur. Inima ta este de aur. Te rog, te rog, te rog, să te faci bine”, „Îmi pare rău că nu ți-am fost alături mai mult”, „Te iubesc și mă rog să te faci bine”, sunt doar câteva dintre mesajele lăsate de internauți.