Beyonce și Jay-Z, prezenți alături de fiica lor Blue Ivy la premiera filmului „Mufasa: The Lion King”.
Beyonce și Jay-Z au fost prezenți, luni seară, la Dolby Theatre din Hollywood, California, pentru premiera filmului „Mufasa: The Lion King”, unde au susținut-o pe fiica lor, Blue Ivy Carter, în vârstă de 12 ani.
Beyonce si Jay-Z, apariție sfidătoare după acuzațiile de viol la adresa rapperului
Pe lângă prezența părinților săi, Blue Ivy a fost însoțită și de bunica sa, Tina Knowles, mama lui Beyonce.
Ce acuzații i se aduc lui Jay-Z
Jay-Z, în vârstă de 55 de ani, a fost de asemenea prezent la eveniment pentru a le susține pe Beyonce, 43 de ani, și pe Blue Ivy, care au avut ambele roluri de dublaj în viitorul
film Disney. Această apariție de familie vine însă pe fondul unor acuzații grave lansate împotriva rapperului Jay-Z. Cu doar o zi înainte, artistul a fost numit, alături de Sean „Diddy” Combs, într-un proces intentat de o femeie identificată sub pseudonimul Jane Doe. Aceasta susține că a fost agresată sexual de cei doi la o petrecere organizată după premiile MTV VMA din anul 2000. Plângerea, inițial depusă în octombrie, îl menționa doar pe Sean Combs ca inculpat, dar ulterior a fost modificată pentru a-l include și pe Jay-Z. În urma acuzațiilor, câștigătorul a 24 de premii Grammy a emis o declarație fermă în care a respins orice implicare în faptele descrise. „Soția mea și cu mine va trebui să ne așezăm copiii la masă, unul dintre ei fiind la vârsta la care prietenii săi vor vedea cu siguranță presa și vor pune întrebări despre natura acestor acuzații, și să le explicăm cruzimea și lăcomia unor oameni.”,