Negocierile continuă la Guvern în ceea ce privește reducerea cheltuielilor. Ce se va întâmpla cu ajutorul de înmormântare?
Reforma bugetară, promisă pentru a stabiliza deficitul, ar include propuneri halucinante. Potrivit unor surse politice apropiate discuțiilor de la Cotroceni, viitorul Guvern ar putea tăia ajutorul de înmormântare. De asemenea, și alte ajutoare din partea statului ar putea fi eliminate în perioada următoare. Iată care sunt acestea.
Viitorul Guvern ia în considerare eliminarea ajutorului de înmormântare
Una dintre măsurile luate în considerare pentru a stabiliza deficitul este eliminarea ajutorului de înmormântare, în valoare de 8.200 de lei. Propunerea a fost susținută de o parte dintre consilieri și negociatori. Aceasta ar fi plecat de la Dragoș Anastasiu, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, care a explicat că această cheltuială publică „întreține indirect o zonă de evaziune fiscală” în industria pompelor funebre.
Măsura a iscat discuții în sală, însă nu a fost respinsă categoric, astfel că ar putea să revină în atenția politicienilor în perioada următoare.
Reacția lui Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu a reacționat în urma acestei propuneri, care a fost primită cu reticență de români. „Ieri pe mine m-a luat cu furnicături pe șira spinării când am auzit două propuneri savante una de desființare a burselor școlare și a doua-a de desființare a ajutoarelor de înmormântare. În halul ăsta suntem, în faliment.
N-am ajuns încă acolo.
Ce alte tăieri ar putea avea loc?
Pe lista măsurilor discutate se află și eliminarea burselor școlare, instituirea contribuției CASS pe pensia minimă, eliminarea facilităților medicale pentru persoane cu dizabilități și veterani sau tăieri de subvenții pentru agricultură, potrivit stiripesurse.ro. Până în acest moment nu s-a ajuns la un acord clar în ceea ce privește formarea Guvernului, astfel că discuțiile vor fi reluate în perioada următoare. PSD și PNL nu au fost de acord cu nicio formulă de guvernare, dar nici cu propunerile pentru funcția de premier.