Stiri

Profesorul de dans al prințesei Diana, despre experiențele trăite împreună

Profesorul de dans al Prințesei Diana, despre experiențele trăite împreună
Profesorul de dans al prințesei Diana a povestit despre momentele petrecute împreună. Ce dezvăluiri a făcut Wayne Sleep?!

În urmă cu muți ani, Wayne Sleep i-a fost instructor de dans Prințesei Diana! Celebrul dansator și prințesa Diana s-au întâlnit pentru prima dată în 1985 când Lady Di l-a contactat pentru a pune la cale o coregrafie cu totul deosebită pentru soțul ei. Totodată, aceasta urma să susțină un moment de dans la Royal Opera House din Londra, iar pentru acest lucru a avut nevoie de ajutorul celebrului dansator. Profesorul de dans al Prințesei Diana a povestit cum s-a simțit atunci când a fost prima dată contactat de către Lady Di. Wayne Sleep a dezvăluit că pentru a pregăti surpriza pentru Prințul Charles, au existat momente când cei doi au luat lecții de dans pe ascuns.

„Ne întâlneam într-un loc, apoi eram nevoiți să mergem în altă parte a casei. Repetam uneori în studio, dar de multe ori repetam acolo unde era ea, astfel încât nimeni să nu ne observe. Multe repetiții au fost făcute la telefon. Eu mă aflam în turneu, aveam opt spectacole pe săptămână, iar ea era undeva în Australia.”, a spus Wayne Sleep.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Princess Diana (@dianaforeverremembered)

Dansul Prințesei Diana alături de Wayne Sleep

Puţini sunt cei care ştiu că regretata Prinţesă Diana şi-a dorit, în copilărie şi adolescenţă, să devină balerină. Ea îşi închipuia că, într-o zi, va putea dansa pentru Royal Ballet. Prințesa avea o adevărată pasiune pentru arta dansului și exersa necontenit de fiecare dată când avea ocazia. În continuare, profesorul de dans a mai povestit cum s-a simțit atunci când aceasta i-a propus să creeze o coregrafie împreună. 

Profesorul de dans al Prințesei Diana, despre experiențele trăite împreună

„Am intrat în încăpere și m-am uitat la ea ca la o zeiță și m-am gândit, acest lucru nu are cum să funcționeze. O să fie extrem de amuzant. Am întrebat-o dacă pot să mă așez puțin jos, avusesem o noapte lungă, iar răspunsul său ne-a făcut să râdem pe amândoi. Aveam un sens al umorului comun și ne înțelegeam foarte bine”, a mai adăugat Wayne Sleep.