Lansări muzicale

Prințul Harry își va publica memoriile într-o carte! Când va fi lansată

Prințul Harry își va publica memoriile într-o carte! Când va fi lansată
Prințul Harry va lansa un volum de memorii, în care va vorbi despre experiențele din viața sa. Avem detalii în articol!

Editura americană Penguin Random House a anunțat că prințul Harry a semnat un contract pentru a-și publica memoriile la sfârșitul anului 2022. Memoriile prințului Harry vor fi publicate în întreaga lume, iar încasările obţinute din vânzări vor fi direcţionate în scopuri caritabile. Ele vor acoperi ”viaţa în lumina reflectoarelor, din copilărie până în prezent”, inclusiv ”angajamentul său militar care l-a condus de două ori pe front în Afganistan şi bucuriile sale în postura de soţ şi de tată”. Recent, Ducele de Sussex a oferit câteva detalii despre cartea pe care o va publica. 

Am purtat multe pălării de-a lungul anilor, atât la propriu, cât și la figurat, și sper ca prin povestea mea – suişurile şi coborâşurile, greşelile, lecţiile pe care le-am învăţat – să pot arăta că, indiferent de unde venim, avem mai multe în comun decât am fi crezut.(...) Scriu acestea nu din perspectiva prinţului care am fost de la naştere, ci a omul care am devenit'',  a spus prințul Harry.

Prințul Harry își va publica memoriile într-o carte! Când va fi lansată

Prințul Harry și Meghan Markle, seriale și documentare pentru Netflix

Ducii de Sussex au semnat toamna trecută un acord multianual cu Netflix pentru a produce documentare, lungmetraje, show-uri și seriale pentru copii. Suma prevăzută în acest contract nu a fost dezvăluită, însă acordul reprezintă primul pas important făcut de Harry şi Meghan în domeniul activităţilor plătite. În ianuarie, prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, au anunțat că vor să devină independenţi din punct de vedere financiar.

„Ne vom concentra pe crearea de conţinuturi care informează, dar care şi oferă speranţă. În calitatea noastră de tineri părinţi, realizarea unor programe care inspiră întreaga familie este o chestiune importantă", au declarat Ducii de Sussex.