Printre LACRIMI și AMINTIRI, fiul lui Viorel Oarză își plânge tatăl. A transmis un MESAJ SFÂȘIETOR în care se simte SUFERINȚA PIERDERII UNUI PĂRINTE și greutatea de a spune "ADIO"celui care a făcut parte din întreaga sa viață:"Cu mare durere în suflet...

Viorel Oarză a murit la spital, după ce a fost găsit împușcat în cap într-o pădure de lângă Iași

Viorel Oarză, cunoscut în spațiul public sub porecla „Il Padrino”, a murit.

Cunoscutul interlop „Il Padrino"a murit. După vestea tristă, fiul lui Viorel Oarză a făcut un gest prin care a arătat cât de greu este să accepți despărțirea de un părinte.

Viorel Oarză a murit sâmbătă dimineață, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Neurochirurgie din Iași, după patru zile de comă adâncă. Cunoscutul interlop „Il Padrino”, fusese menținut în viață cu ajutorul aparatelor după incidentul produs cu câteva zile înainte. Vestea decesului aduce durere în rândul familiei, al apropiaților și al celor care l-au cunoscut. În aceste momente grele, fiul său a transmis un mesaj prin care a făcut publică pierderea și a vorbit despre despărțirea de tatăl său.

Pentru un copil, indiferent de vârstă, pierderea unui părinte rămâne una dintre cele mai grele încercări. Dincolo de postarea făcută pe rețelele sociale, rămâne suferința unei familii care trebuie să accepte că omul drag nu mai este și că de acum înainte locul lui Viorel Oarză va fi ocupat doar de amintiri.

"Cu mare durere în suflet, vă anunț că tatăl meu, VIOREL OARZĂ, va fi privegheat timp de 3 zile, începând de luni după-amiază, la LORD EVENTS, Bulevardul Chimiei nr.

101, Iași. Cei care l-au cunoscut, l-au apreciat și au avut un loc în sufletul lor pentru el sunt așteptați să-i fie alături în aceste zile. Dumnezeu să-l odihnească în pace!"
, este mesajul scris de fiul lui Viorel Oarză.

"Cu nemărginită durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a lui VIOREL OARZĂ. Cu inimile îndurerate, familia și prietenii se despart de el, păstrându-i pentru totdeauna amintirea în sufletele lor.

Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină, TATĂ! Vei rămâne mereu în inimile noastre TATĂ!", a revenit cu un nou mesaj.

Citește și: Mărturisirea dureroasă pe care Viorel Oarză le-a făcut-o celor din familie înainte de TRAGEDIA care avea să-i curme viața. S-A AFLAT abia după moartea interlopului „Il Padrino”

Organele lui Viorel Oarză au fost donate pentru a fi utilizate în scopul salvării altor pacienți care se află pe listele de transplant

Avocatul Radu Irimia, reprezentantul familiei, a declarat că rudele și-au exprimat consimțământul pentru donarea organelor. Potrivit acestuia, Viorel Oarză își exprimase anterior dorința ca organele sale să poată fi donate în eventualitatea unui accident neprevăzut.

Cine este Viorel Oarză, cunoscut în spațiul public sub porecla „Il Padrino”

Viorel Oarză este un fost boxer profesionist, cunoscut publicului atât pentru activitatea sa sportivă, cât și pentru implicarea sa ulterioară în structuri de criminalitate organizată autohtone și internaționale.

Numele său a devenit extrem de cunoscut la nivel internațional după ce autoritățile italiene l-au identificat drept liderul grupării mafiote Brigada, un clan format din români care activa în zona Torino și în nordul Italiei. Porecla „Il Padrino” i-ar fi fost atribuită de presa din Italia, în contextul în care, chiar și în perioada în care se afla în închisoare, ar fi continuat să coordoneze activitățile grupării.

Citește și: MESAJUL SFÂȘIETOR transmis de tatăl băiatului de 19 ani decedat în accidentul din Prahova. Tânărul a murit pe loc în urma impactului: „M-ai distrus. Erai în viață dacă mă ascultai”

După eliberarea din penitenciarul „Delle Vallette” din Torino, unde a executat o pedeapsă pentru tentativă de omor, Viorel Oarză s-a întors în România. Ulterior, numele său a apărut în mai multe incidente violente și conflicte cu membri ai clanului rival Corduneanu, potrivit Mediafax. De asemenea, de numele său sunt legate scandaluri imobiliare. În ultimii ani, el a apărut în podcasturi din România, unde a vorbit deschis despre trecutul său tumultuos.