Primele IMAGINI de la priveghiul lui Ion Iliescu a îndoliat o țară întreagă. Cadrele cutremură sufletele românilor. Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte a fost depus în Sala Unirii, la Palatul Cotroceni
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu se află la Palatul Cotroceni.
Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani. Primul președinte din istoria României post-comuniste s-a stins pe 5 august. Bolnav de cancer la plămâni, Ion Iliescu și-a petrecut ultimele două luni din viață internat la Spitalul Militar din București, unde medicii au făcut tot posibilul să-i prelungească viața.
În zilele de 6 și 7 august 2025, autoritățile vor organiza funeralii de stat în onoarea celui care a condus România în perioada de tranziție post-comunistă. Priveghiul este programat la Sala Unirii, unde oficialități, colegi de partid și membri ai publicului pot aduce un ultim omagiu. Ceremonialul funerar a debutat în această dimineață pe Platoul Marinescu, cu sosirea cortegiului. După ceremonia din Sala Unirii, joi, 7 august, cortegiul va părăsi Palatul Cotroceni tot de pe Platoul Marinescu, pentru ca Ion Iliescu să fie condus pe ultimul drum.
Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților. Ion Iliescu a fost internat în unitatea noastră începând cu 9 iunie, iar pe parcursul celor 57 de zile de spitalizare echipa medicală multidisciplinară a depus toate eforturile pentru a-i asigura îngrijirea şi tratamentul necesare. Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" rămâne fidel misiunii sale de a pune pe primul loc viața, demnitatea și respectul pentru pacienții săi”, a fost mesajul postat de medici.