Prietenul care i-a devenit călău lui Mario Alin Berinde NU mai este internat. Criminalul de 13 ani a fost mutat din clinica din Timișoara într-o altă locație, cunoscută doar de autorități

Ce se întâmplă în aceste momente cu băiatul de 13 ani din Cenei care și-a ucis prietenul? 

Unde a ajuns acum copilul de 13 ani, complice la uciderea lui Mario Alin Berinde? Acesta a plecat de la clinica din Timișoara și a fost mutat într-o altă casă.

Oamenii din Sânmihaiu Român au reacționat imediat după ce au aflat că băiatul de 13 ani care și-a ucis prietenul s-a mutat la ei în comună, în casa bunicului său. Aceștia au protestat vehement și au cerut ca ucigașul să fie scos din comunitate. În cele din urmă, el a fost preluat de autorități duminică după-amiaza și a fost dus la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timișoara, unde a fost supus mai multor evaluări. Acum, el a fost mutat din nou într-o altă casă, alături de mama lui. Iată ce se întâmplă în aceste momente cu cel care i-a devenit călău lui Mario Alin Berinde.

Citește și: Durere fără margini pentru apropiații Vivianei Niță! S-A AFLAT ce scria pe biletul de adio pe care l-a lăsat în urmă: „Îmi pare rău...”. Doctorița de 39 de ani a fost găsită fără suflare în propria locuință

Criminalul de 13 ani nu mai este internat. Unde a fost dus acesta, împreună cu mama lui? 
(sursa foto: Facebook)

Unde a fost mutat criminalul de 13 ani?

La scurt timp după primele evaluări din cadrul Clinicii de Neuropsihiatrie Infantilă, criminalul de 13 ani a plecat de acolo împreună cu mama sa într-o altă locație, care este cunoscută în prezent doar celor de la Direcția pentru Protecția Copiilor Timiș, potrivit opiniatimisoarei.ro. Băiatul a fost plasat sub supraveghere specializată, ceea ce înseamnă că va fi monitorizat îndeaproape de propria familie, și va continua să participe la analize și teste, după cum a stabilit DGASPC.

S-a întrunit Comisia pentru Protecția Copilului Timiș care a hotărât instituirea măsurii de protecție specială a supravegherii specializate în familie, așa cum este ea prevăzută în legea 272 pe 2004 privind protecția drepturilor copilului.

În toată această perioadă familia respectivului minor a colaborat cu noi, am păstrat permanent legătura atât cu familia, cât și cu copilul, urmând ca, în funcție de rezultatele evaluărilor care vor avea loc, acest copil să fie inclus în diferite tipuri de programe, inclusiv consiliere psihologică, psihoterapie, consiliere familială sau reabilitare medicală”, au explicat reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială

și Protecția Copilului Timiș.

În cazul copilului de 13 ani care nu răspunde penal datorită vârstei, Legea prevede doar două măsuri posibile: plasamentul sau supravegherea specializată. Cei de la DGASPC au mers pe cea de-a doua variantă în acest caz cutremurător. Specialiștii au explicat că familia poate să refuze sau să oprească în orice moment evaluările, însă deocamdată a declarat că vrea să colaboreze cu autoritățile.

„În situaţia aceasta este important să facem o evaluare complexă, atât medicală cât şi psihologică. Există diferenţe între acestea. Prima dată se trece la o evaluare psihologică, unde putem să vedem un tablou, anumiţi indici, şi ulterior intră într-o evaluare medicală. Aceste demersuri durează un timp şi sunt deosebit de importante pentru a putea stabili ce fel de măsuri, ce fel de programe, ce felul de intervenţii pot fi luate în funcţie de specificitatea cazului”, au mai precizat oficialii DGASPC Timiş.

Iată ce se întâmplă în aceste momente cu băiatul de 13 ani care l-a ucis pe Mario Alin Berinde, alături de alți doi complici 
(sursa foto: TikTok)

Citește și: CE PROMISIUNE ar fi făcut copilul de 13 ani după ce l-a ucis pe Mario? Nimeni nu se aștepta la o asemenea declarație. INCREDIBIL ce ar fi făcut în timp ce oamenii din comuna Sânmihaiu Român cereau să fie scos din comunitate la poarta bunicului său

Ce se va întâmpla cu băiatul de 13 ani după evaluări?

În urma evaluărilor se vor lua noi măsuri în ceea ce îl privește pe criminalul de 13 ani.  Având în vedere că situația este fără precedent, specialiștii au anunțat că vor avea în vedere ”interesul superior al copilului”, menționând că legea deocamdată nu oferă prea multe pârghii. Acesta ar putea rămâne sub supraveghere sau ar putea ajunge în plasament.

„În funcţie de particularitatea situaţiei, în functie de rezultatele evaluării (…) e posibil să fie nevoie de tratament specializat sau să fie necesară de alte măsuri. În orice caz, măsura supravegherii specializate care a fost instituită este constant sub monitorizare, prin urmare pot interveni schimbări”, au mai transmis reprezentanţii DGASPC Timiş.

În cazul celor doi complici de 15 ani, Tribunalul Timiș a decis arestarea preventivă. Unul dintre ei este cercetat pentru omor și profanare de cadavre, iar celălalt pentru profanare de cadavre și favorizarea făptuitorului.